joi, 13 iulie 2017

Pierderea

- Iubita, nici nu stiu cum sa-ti zic!

Statea intinsa pe pat si sporovaia vesela despre cat de bine se simte si cat de perfect e totul. Vocea doctoritei o opri din visatul cu ochii deschisi. Privi catre televizorul pe care ecograful isi proiecta imaginile, dar era inchis acum. 

Derula mintal ce se intamplase in cele cateva minute de cand intrase in cabinet. Ii intinsese doctoritei dosarul cu ultimele analize, apoi se schimbase in halatul ala incomod si urcase pe masa de consult. Apoi doctorita incepuse sa masoare si ea incepuse sa povesteasca... Doar vocea ei...

Da, doar vocea ei se auzea, niciun alt sunet. Apoi vazuse, pentru cateva secunde doar, o pata intunecata plutind fara directie. Si atunci stiu, nu mai era nevoie sa ii spuna.

O sa plang acasa, o sa plang acasa! isi urla in gand, dar lacrimile nu o ascultau, ci curgeau incet pe obraji.

- Iubita, se mai intampla! Nimeni nu stie de ce, dar una din trei sarcini nu ajung la final.

O sa plang acasa! repeta la nesfarsit in minte, sperand sa opreasca lacrimile sa mai curga pe obraji. Cuvintele de incurajare, sfaturile, instructiunile cu ce trebuie sa faca pentru "eliminare" se auzeau undeva pe fundal, ca un televizor dat prea incet. 

Din cand in cand, un cuvant ii taia dureros sufletul: eliminare, infectie, pastila...

Mai tarziu, in masina care o ducea acasa, scoase telefonul. Whatsapp-ul avea multe mesaje noi, de la unii care abia aflasera si o felicitau, de la altii care o intrebau cum a fost la ecografie... 

"Nu mai e.", ii scrise sotului. Nu putea sa il sune, nu putea vorbi de lacrimi si durere.
"Nu inteleg", veni raspunsul. "Ce nu intelegi? Nu mai e, s-a oprit din evolutie".

Nu-si mai putea tine lacrimile, asa ca le lasa sa curga din belsug, sa planga durerea sufletului. Nu-i mai pasa ca e intr-o masina straina, ca un om necunoscut o privea putin speriat in oglinda retrovizoare, ca in curand va ajunge acasa si va intalni vecini curiosi. Nu mai era...

Unsprezece saptamani, atat avea, atat ar fi avut daca o inimioara mica nu ar fi incetat sa bata. De aproape trei saptamani il purta asa, fara suflare, fara sa stie. De ce nu stia, ar fi trebuit sa stie?! Semnele au fost acolo, le-a ignorat: cand au disparut greturile brusc, permitandu-i dintr-o data sa manance orice, dupa multe zile in care nu mancase mare lucru, cand a reusit sa doarma toata noaptea intreaga, fara pauzele lungi de vomitat la baie, cand dupa multe zile de rau s-a simtit bine, de parca n-ar fi fost insarcinata. Semnele au fost, ea n-a stiut sa le vada.

Si acum... anuntase pe toata lumea, ieri fusese ziua ei si serbase cu prieteni dragi. Cadourile nedesfacute inca asteptau cuminti intr-un colt al dormitorului, prin ele si hainute de maternitate, pentru zilele care nu vor mai veni. Pentru un viitor care cotise brusc spre alta directie, lasand-o plina de intrebari fara raspuns.

Acele de ce-uri si poate, aceea vina netarmuita ca a fost vina ei, doar vina ei. Ca ceva ce a facut sau ceva ce a simtit au dus la asta, la mica pata plutind fara directie undeva in corpul ei.

vineri, 30 iunie 2017

Hotel Regia, Baile Olanesti

Pe perioada plecarii in India am dus copiii la Baile Olanesti, sa nu-mi simta lipsa. Ei au mai plecat de acasa fara mine, eu fara ei nu. Asa ca, imediat ce am coborat din avion si m-a recuperat sotul am pornit catre Baile Olanesti.

Nu aveam rezervare, convinsi ca vom gasi ceva la fata locului. Dar, cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, atat la pensiunea unde erau cazati copiii si bunica din dotare, cat si la multe pensiuni din jur era plin. Asa ca am purces la cautare de cazare, luand la rand fiecare hotel si pensiune.

Am ajuns la Hotel Regia din intamplare, dupa ce cineva ne-a indrumat la o pensiune cu camere libere din apropiere (si oribile, si scumpe, unde mirosea puternic a pipi). De cand am intrat in hotel mi-am dorit sa gasesc cazare, si spre norocul meu aveau, si camere si apartamente. Preturile mai mult decat decente, 100 lei camera dubla, 150 lei apartamentul cu 2 camere. Am ales apartamentul, intrucat copiii doreau sa doarma cu noi, si o camera ar fi fost prea mica.

Singurul lucru negativ ar fi ca nu e lift, si am facut ceva sport urcand cele 3 etaje de cateva ori pe zi. Dar restul este perfect, de la camerele spatioase si curate, baile mari, mobila noua si curatenia si mirosul de proaspat de peste tot. 

Micul dejun se poate servi la restaurantul hotelului, contra cost, in perioada in care am mers nu aveau insa alte mese. Dar este peste drum de Hotel President, unde au mancare buna si ieftina. 

Au o terasa draguta cu multe jucarii pentru copii, numai buna de servit un suc in liniste. 

Din pacate am doar o poza cu vederea din balcon, dar sigur voi reveni intr-o zi la Regia.

 

ITC Gardenia - Bangalore

A fost pentru prima data cand am stat la un hotel de 5 stele. Nu am nimic de reprosat luxosului hotel, doar ca nu a fost chiar pentru mine. Minibar-ul prea scump pentru bugetul meu de corporatist in vizita de lucru, internetul prea scump, mai ieftin cu roaming pe zi, si fiind mai mult la birou am putut beneficia de Happy Hour (cocktail-uri si gustari gratuit) doar in ultima zi, cand am prins greva generala. Piscina exterioara era foarte frumoasa, doar ca in saptamana in care am fost maxima era intre 22 si 26 de grade, cam frig pentru mine.

Hotelul este foarte luxos, se simte de la intrare, cand treci prin filtru de securitate ca la aeroport, cu scanat de bagaje si toate cele. Era trecut de 4 dimineata cand am ajuns, si totusi ne-au intampinat zambind, cu esarfe lucitoare si Namaste.

Check-in-ul a durat putin cam mult, intrucat ni s-a cerut un depozit de 25000 rupii pe camera. Venind dupa un concediu cardurile mele erau cam goale, bani nu ne convenea sa lasam intrucat i-am fi primit la loc in rupii indiene la plecare, chiar daca am fi lasat dolari, grea dilema. Ne-au permis sa mergem la culcare intr-un final, urmand sa clarificam situatia in ziua urmatoare. Situatia s-a rezolvat ziua urmatoare, si nu ca agentia care facuse rezervarile ar fi miscat vreun deget (desi promisesera sa rezolve), ci pentru ca s-au multumit cu o garantie mai mica.

Hotelul este foarte frumos, si la interior si la exterior.

Am avut noroc sa primim camere la acelasi etaj. Camera mare si luxoasa, cu un pat imens, in care inotam, si o baie la fel de mare si luxoasa, in care aveam si cabina de dus si cada de baie. Din baie nu lipsea nimic: prosoape albe si pufoase de toate dimensiunile, halat moale, papuci, gel de dus, sapun, sampon, lotiune de corp, pasta si periuta de dinti, pieptan, am pescuit doar pijamaua din bagaje si m-am bagat direct la somn.

Aveam apa imbuteliata de baut gratis si ca extra fructe (mere) si minibar. In fiecare dimineata gaseam o punguta cu ziare agatata de clanta, la iesire.

Am avut mic dejun european inclus, multe nu aratau chiar europene, dar am gasit mereu ceva gustos de mancat. Mi-au placut smoothie-urile lor pregatite, multele fructe si faptul ca iti puteai comanda ceva de mancare si se gatea in fata ta.



 
      
 
     
             

duminică, 25 iunie 2017

Bangalore - India

Experienta Bangalore a fost ca un vis, rapid si putin ireal. Nici acum nu-mi vine sa cred ca am fost acolo, la 9 ore distanta cu avionul, ca am intalnit oamenii cu care lucram pe proiect de aproape 2 ani, ca am pasit in aceea tara atat de diferita de ceea ce stiam.

Pregatirile nu au durat mult, viza de lucru am obtinut-o usor, se completeaza un formular online, se printeaza, se adauga poza (ei cer un format mai mare, tip USA, dar merge si cea tip pasaport - poza trebuie incarcata si in formular), se adauga scrisoarea de invitatie, scrisoarea de la angajator cum ca ai contract de munca si vei reveni, rezervarile de la avion si hotel, se depun personal la ambasada, se plateste o taxa pe loc si in 2-3 zile primesti viza.

Cam cu 2 luni inainte m-am prezentat la doctor epidemiolog, unde am discutat despre vizita si istoricul meu medical. Mi-a zis ce vaccinuri trebuie sa fac si cand sa ma programez, mi-a dat multe sfaturi legate de vizita (atentie la ce apa beau, sa fie imbuteliata si marca buna, sa ma spal pe dinti cu apa imbuteliata, sa evit salatele, sa decojesc marul inainte sa-l mananc, chiar daca e spalat, sa ma dau cu repelent anti tantari chiar si ziua). Am revenit la data programata si am facut 3 vaccinuri: Engerix-B impotriva hepatitei B, Dultavax (vaccin diftero-tetanic si poliomielitic), Tiphim VI (febra tifoida), am primit carnetelul de vaccinare si cele 6 pastile Eloquine, tratamentul profilactic impotriva malariei. Medicament cu multe efecte secundare, incluzand niste vise ciudate si mici atacuri de panica, stari de voma si ameteli, cel putin in cazul meu.

Am zburat cu Qatar, si tare mult mi-au placut avioanele, pernele moi si paturicile calduroase, ecranele digitale pe care puteai sa urmaresti multe filme noi si mancarea buna. Am avut escala in Doha, si aeroportul mi s-a parut imens si modern, o oaza moderna in mijlocul desertului fierbinte (38 de grade la 7 seara).

Am vazut Bangalore mai mult din masina privata care ne plimba de la hotel la munca, din hotelul de 5 stele si din biroul imens, asa ca nu stiu cum e in realitate. La mine a ajuns un amestec de culoare, de nou si vechi, de vile luxoase langa case derapanate. Si a ajuns mult zgomot, claxoane la fiecare secunda, strazi imposibil de traversat, mult haos.

Bangalore e diferit de tot ceea ce-mi imaginam ca e, e imposibil de descris in cateva randuri, e alta lume, alta cultura. Ne sunt superiori in unele privinte si inferiori in altele, uneori ii intelegem, uneori nu. Nu au curajul sa iti spuna ce gandesc in fata si uneori comunica prin altii, si tare ciudat e cand apare nu stiu ce necunoscut sa te intrebe de ce vrei sa faci asa si nu invers.

Mancarea lor e cu multe arome si foarte picanta. Se mananca cel mai mult cu mana, se mananca din aceeasi farfurie, se trece mancarea de la unul la altul. Nu exista portia ta, cel putin cand am fost la masa cu ei am mancat la comun, rotind portiile. 

Hainele lor sunt colorate si vesele. La munca se imbraca cam ca la noi, dar tot mai vezi o bluza traditionala, kurta. Dar pe strada femeile poarta saree si lehenga colorate, mai ales cele mai in varsta.

Sunt atatea dialecte ca aproape fiecare isi vorbeste limba proprie, la birou erau 2-3 vorbitori de aceeasi limba (400 oameni pe etaj). Toti vorbesc engleza, bine, doar cu accent. Iar clatinatul din cap, nici azi nu stiu ce inseamna.

Cola lor este mai dulce, tin mult la cina si la ceai,

Mi s-au parut reci, cu mici exceptii, nu au parut interesati sa ne cunoasca si sa-i cunoastem. Nu au parut a vrea sa petreaca timp cu noi, desi aveau masina la dispozitie pentru transport si cardul firmei pentru cheltuieli.

Am reusit sa vedem si sa cumparam cate ceva pe Commercial Street, o zona cu multe magazine de toate felurile, cu marfa scumpa si aspect de dugheana.

Asa ca India a fost ca un vis, rapid si putin ireal.