miercuri, 20 februarie 2013

Aproape toţi copiii dansează

Sunt copii mici de niciun an care cum aud o melodie cum hop în picioare şi dansează. Au mai multe stiluri de dans, şi ar sta cu ochii în MTV toată ziua. Cum îi scoţi la o nuntă sau botez se îndreaptă spre ringul de dans şi ţopăie până la plecare. La 2-3 ani deja au scheme mai complicate şi pot dansa cu graţie un blues.

La polul opus sunt copiii mei pentru care dansul e ceva nostim. Nostim pentru ei, dar mai ales pentru privitori. Ştiu să dea din cap repede de la stânga la dreapta şi înapoi, un fel de rock pe orizontală, combinat cu un pas al ştrengarului pe un singur picior. Acum că sunt mici par drăgălaşi, dar cam în zece ani va trebui să-i lipesc de scaun la vreun eveniment cu dans.

Oare dansul se transmite prin gene? Asta ar fi o explicaţie, că la ce dansatori sunt în familia noastră chiar n-aveau de unde moşteni acest talent.

marți, 19 februarie 2013

Moment Kodak: cum să te descurci cu un frate mai mare

Din seria de reclame ale copilăriei mi-a rămas în cap doar atât: moment Kodak. Pe atunci făceai o poză la evenimente speciale, iar Kodak ne încuraja să surprindem momentele fericite ale vieţii.

În era digitală pe care am început-o o poză e ceva obişnuit. Nu ştiu care e media pozelor pe zi pe cap de locuitor al planetei, dar numai pe Facebook îmi apar zilnic sute. Copii, animale, flori, de artă, lumea începe să folosească poze în loc de cuvinte. E un nou mijloc de comunicare.

Şi totuşi au rămas frânturi de viaţă pe care aparatul nu le poate surprinde. Poate pentru că nu filmăm (încă) 24/7.

Pentru mine astea sunt momente Kodak: frânturi din viaţa noastră, chestii simple care-mi înduioşează inima, amintiri simple care în timp se pierd. Tocmai de-asta voi încerca să le notez, să fie sertarul meu cu "poze".

Prima din serie: cum să te descurci cu un frate mai mare. Imaginează-ţi că ai 1 an şi 8 luni şi ai un frate mai mare cu un cap şi 5 kg. La cele 10 kg ale tale asta înseamnă 50%. Nu prea ai şanse la lupta corp la corp, aşa că singura ta şansă e să te resemnezi. Sau?

Vrei să te "citeşti" o carte. Abia apuci să dai 2 pagini şi fratele mai mare vine şi-ţi smulge cartea din mână. Ai putea să urli, dar vei auzi refrenul cu "jucaţi-vă împreună", nu vei primi cartea. Dacă încerci să obţii cartea prin forţă sigur vei pierde. Aşa că singura şansă e să te răzbuni pe jucăria preferată a fratelui cel mare. Lui îi place trenuleţul din colţ cu şină multă. Dă o fugă şi strică traseul, răstoarnă vagoanele... Deja a lăsat cartea şi vine să-şi salveze trenul. Acum nu-ţi mai rămâne decât să iei cartea şi să fugi în altă cameră.

sâmbătă, 9 februarie 2013

Gânduri de început de săptămână

Oare când ţi se oferă gumă de mestecat e din politeţe sau un a-propos?

De ce când zici că ai terminat facultatea de matematică lumea din jur simte nevoia de a-ţi povesti relaţia lor cu matematica până-n prezent? De ce trebuie să aflu cum era profesorul de matematică din generală, ce culegere de matematică rezolvau în liceu şi cât de mult le plăcea/displăcea această materie? Când cunoşti un dentist nu deschizi imediat gura să-i arăţi dinţii, când cunoşti un ginecolog nu sari pe el cu întrebări delicate, când cunoşti un preot nu te apuci să te confesezi. De ce matematica are această putere?

E uşor să creşti un copil, greu e să-l educi.

duminică, 3 februarie 2013

Cum a fost la Disneyland

Aveam 10 ani când am văzut primul Disney complet. Cap-coadă. O oră şi ceva de magie, în aceeaşi zi. Fără publicitate, fără întreruperi, doar desene animate. Recunoşteam momente din desene, mai văzusem fragmente în cele 15 minute de desene săptămânale la care aveam voie să ne uităm, dar până în acea vacanţă de decembrie nu ştiam că fragmentele se leagă, că e o poveste, că fata cu părul galben care dansează cu prinţul în pădure e "Frumoasa din pădurea adormită" şi de ce îi schimbau ursitoarele culoarea rochiei când dansa în castel.

După 2 ani tata a cumpărat un televizor color cu video. Mai ţin minte şi azi cât ne-am bucurat când l-au adus acasă, ce minune ni se părea cutiuţa acea japoneză. Era mic mic, cel mai mic televizor, dar puteam face atâtea cu el, să vedem casete video, să înregistrăm. Şi puşculiţa mea se ducea pe casete video cu desene. Am luat pe rând: Mica sirenă, Aladdin, Frumoasa şi Bestia, Cenuşăreasa, Frumoasa din pădurea adormită, unele în germană şi dublate de o traducere nu foarte bună, dar pentru mine cea mai de preţ comoară. Ce-am mai plâns când le-am pierdut în clasa X-a. Le-am uitat ca fraiera în bancă la şcoală şi duse au fost.

Am iubit poveştile Disney. Le-am văzut şi revăzut, m-am amuzat la fiecare glumă, am suspinat la fiecare lacrimă şi îmi doream să ajung cumva în lumea aceea colorată, măcar pentru o clipă.

Şi iată că dorinţa mi s-a împlinit. În ziua în care am împlinit 33 de ani, puţin peste ora 10 am păşeam în lumea Disney. Au fost 2 zile de alergat, de uimit, de râs, de simţit, 2 zile de magie.

Cum am ajuns să-mi petrec ziua de naştere la Disneyland (lângă) Paris? Nu ştiu nici azi dacă a fost o întâmplare sau poate mintea mea haotică a aranjat lucrurile exact aşa. Sau poate destinul a vrut. Oricum, totul începe într-o zi de august când zumzi îmi aduce o ofertă: 3 nopţi cazare la un hotel de 4 stele (Dream Castle) cu mic dejun inclus la 100 euro locul în cameră dublă. Suna prea bine, concediu n-avusesem anul acela, ce-ar fi dacă...? Oferta era valabilă în perioada 15 noiembrie - 15 martie cu excepţia sărbătorilor de iarnă. Aşa că îndată ce am hotărât perioada am cumpărat 3 vouchere a 39 lei bucata şi am făcut rezervarea la agenţie.

Am plătit în 2 rate, 1950 lei biletele de avion pentru 3 adulţi, 1 copil şi 1 infant şi 400 euro pentru 2 camere la hotel.

Biletele pentru Disneyland sunt destul de scumpe. Dar cine caută găseşte. Am citit multe pagini pe diverse site-uri până am ajuns la cel mai util: www.lumeamare.ro - "Cum să te organizezi pentru Disneyland". Acolo am aflat că poţi comanda un bilet gratuit valabil în săptămâna-n care îţi aniversezi ziua de naştere şi tot în postul acela am aflat de un site magic de unde poţi cumpăra bilete ieftine pentru Disneyland, începând de la 37 de euro (dar valabile doar la o dată preselectată). Mi-am comandat biletul gratuit pentru ziua mea, mi-am inclus copiii presupunând că vor primi şi ei bilet exact în aceeaşi perioadă cu mine. Greşit! Fiecare a primit un bilet valabil în săptămâna în care-şi aniversa luna. În loc să completezi 3 cereri completai doar 1. Era drăguţ dacă-mi dădeam seama de asta de atunci (şi nu la coadă la intrarea în parc). Pentru restul de bilete am plătit 260 euro (3 adulţi şi 1 copil câte 1 bilet de "1 zi un 1 parc" şi 2 bilete de adulţi "1 zi 2 parcuri"). Pentru copiii sub 3 ani nu se plăteşte bilet, iar pentru Dodo credeam că am bilet gratuit. Am mai dat 70 euro la poartă (cu vreo 30 euro în plus faţă de site-ul minune).

Drumul de la aeroportul Beauvais la Disneyland a costat 130 de euro călătoria. Am cercetat mai multe variante şi în final am ales private shuttle. La dus am făcut puţin peste o oră, la întors am făcut 2 ore.

Mâncarea e mai scumpă, un meniu tip fast-food (sandviş, cartofi prăjiţi şi suc) începea de la 10 euro. Un fel de mâncare pornea de pe la 17 euro. Am avut noroc cu micul dejun inclus (şi era atât de bogat că nu mai aveai nevoie de ceva până seara); seara mâncam tot la hotel, 29 de euro de persoană bufet suedez şi 11 euro pentru copiii peste 3 ani, unde puteai alege din multe feluri de aperitive (printre care 5 feluri de brânzeturi, somon afumat, somon împănat) şi câteva feluri de mâncare caldă, ca să închiei cu 5 tipuri de tarte şi un platou de fructe (incluzând fructe uscate şi nuci).

În prima zi am fost la "Sealife", un acvariu aflat la o staţie de metrou de Disneyland. Am plătit 55 de euro pentru 2 adulţi şi 1 copil (sub 3 ani e gratuit). Ce avea diferit faţă de alte acvarii văzute? Era slab iluminat, avea o mică peşteră în mijloc, acvariile aveau forme interesante cu nişe, copiii puteau atinge diverse forme de viaţă din ocean (sub îndrumarea personalului), aveau un loc de joacă frumos. Lui Alfi i-a plăcut la nebunie culoarul din acvariul mare şi nu mai pleca de acolo. Dodo s-a plictisit mai repede şi a fugit către locul de joacă.

Ne-am plimbat apoi prin outlet-ul lor. Am privit căsuţele cu vitrine frumos aranjate, am citit firmele elegante, m-am minunat de coada de la magazinul Uggs şi am plecat zicându-mi ca vulpea că strugurii sunt acri.

Au urmat 2 zile de parc. Nu am reuşit să fac poze şi nu cred că pot descrie în cuvinte tot ce am simţit. Mi-am trăit visul din copilărie, am alergat de la minune la minune bucurându-mă de tot, am privit feţele pline de încântare ale copiilor mei, şi am cărat 2 zile un aparat foto în spate degeaba.

Disneylandul e un loc pentru toţi. Am văzut de la copii mici de 6 luni la seniori de 60+. Am avut emoţii, mulţi mi-au zis că e păcat să duc copiii atât de mici la Disneyland, că nu vor înţelege ceva, nu vor rămâne cu amintiri, se vor speria. Greşit! Disneylandul e pentru toate vârstele. Nu ştiu cu ce amintiri au rămas ei, dar eu nu voi uita vreodată fascinaţia lui Alfi în barca "It's a small world", cum arăta el cu degeţelul păpuşile dansatoare, sau bucuria lui Dodo când l-a văzut pe Simba la parada Disney, cum s-a speriat de foc la plimbarea cu trenul în Disney studios, cum îşi testa sunetul, cum a rezistat 40 de minute la coada de la paraşute şi multe multe alte mici amintiri.

Cum e să vizitezi Disneylandul la sfârşit de noiembrie? Am prins o vreme de 6-10 grade, dar n-am avut timp să ne fie frig. Parcul se deschide la 10 şi se închide la 20, dar jocurile se închid în jur de 18. Rămân deschise doar cele cu bani, restaurantele şi magazinele. Cozile mari sunt doar la câteva atracţii, cele care încep de la 1,02 m până-n 1,20. La marile atracţii, Indiana Jones sau Aerosmith roller coaster am stat cam 5 minute. La trenul minier şi broscuţe erau cozi de 40 de minute, dar nu l-au primit pe Dodo şi n-am stat. Cam 1-2 atracţii de parc erau închise pentru revizie, aşa că dacă vreţi să vă daţi musai în ceva perioada de revizii e afişată pe site. În rest, maxim 15 minute de aşteptare.

Închei acum lungul post despre Disneyland. Sperăm să mai ajungem cândva în viitor, când mai cresc copiii.



vineri, 1 februarie 2013

Cum să devii angajatul perfect

Pasul 1: Refuzi task-urile incomplete. Incompletul e nedefinit, deci poate fi orice. Ai grijă totuşi să nu refuzi în scris şi să te audă toţi plângându-te că ai primit un task absurd, "doar ca să fie dat".
Să zicem că firma ta produce maşini şi tu eşti responsabil cu controlul calităţii. Maşina trebuie predată urgent, volanul nu e pus încă, o roată trebuie schimbată şi parcă şi ştergătoarele sunt puţin strâmbe. Mecanicul, managerul de proiect, inginerul proiectant, toţi se agită să rezolve problemele la timp. Tu ar trebui să verifici că maşina merge, dar ţi-e lene. Spune că nu-ţi poţi face treaba atâta vreme cât volanul e fixat.

Pasul 2: aplică metoda "ţara arde şi baba se piaptănă". Trimite un "feedback" scris neimportant, chestii minore.  Aşa eşti acoperit la capitolul "muncesc". Evident că nu vei fi băgat în seamă, cine se opreşte să admire baba pieptănându-se când ţara arde? După câteva ore retrimite feedback-ul adăugând câţi mai mulţi oameni în CC.
În exemplul de mai sus feedbackul ar fi de forma următoare: "2 scame pe scaunul din spate, o dungă de ulei pe capotă şi nu cred că e nuanţa potrivită de gri. O nuanţă puţin mai deschisă ar fi mai bună".

Pasul 3: Asigură-te că nu vei fi luat în seamă. Planul merge doar dacă nu ţi se răspunde la e-mailuri. Enervează pe cineva din echipă. Întrerupe-l exact când e mai ocupat pentru o chestie minoră şi explică-i cât de important e pentru client să primească produsul într-o stare perfectă. Dacă adaugi şi texte de cât de norocoşi suntem (noi toţi) că avem un loc de muncă în condiţiile astea de criză şi încă ceva de prin obiectivele companiei sigur vei reuşi. Ghinionistul se va opri din ceea ce face ca să verifice chestia fără importanţă, apoi te va ignora complet.
De exemplu mergi la mecanic exact când montează volanul şi spune-i că ştergătoarele arată diferit faţă de ce a cerut clientul. Nu te lăsa până nu lasă volanul ca să verifice specificaţiile. Dacă e mai încăpăţânat întreabă tare să se audă până la şef: "ştergătoarele astea sunt sigur bune?".

Pasul 4: plânge-te şefului că nu ţi se răspunde la e-mailuri şi că nu-ţi poţi face treaba. Şeful a văzut cu siguranţă un e-mail de la tine fără răspuns. Dacă va merge personal să verifice de ce nu se răspunde la e-mailuri va da peste angajaţi foarte ocupaţi şi enervaţi, care fie vor gândi că eşti favoritul şefului şi nu comentează (ceea ce e în favoarea ta), fie te vor critica (ceea ce iar e în favoarea ta, şeful e prea ocupat să rezolve "conflicte de grădiniţă", dacă citea cu atenţie mailul nu mai venea să rezolve problema feedbackului neprimit).

Pasul 5: Mai trimite nişte comentarii. Sigur mai găseşti ceva greşit. Orice ajută, strânge tot. Evident cu şeful în CC.

Pasul 6: lovitura de graţie - trimite un email final în care să anunţi că ai găsit prea multe probleme să poţi continua şi aştepţi să fii chemat când îţi poţi face treaba. (Dacă totuşi nu ai găsit prea multe, enumără câteva şi pune la final ... .). Lasă să se-nţeleagă cât de important e ceea ce faci tu şi cât de incompetenţi sunt ceilalţi. Insistă mai ales pe următoarea frază cheie: dacă toţi şi-ar face treaba corect şi la timp nu ar mai ajunge greşeli la client şi nu ar mai fi întârzieri la livrări. Tot cu şeful în cc.

Pasul 7: salvează situaţia la final. Sacrifică-te, stai peste program în ultima zi, ajută, rezolvă, fii angajatul perfect.
Colegii au terminat maşina, clientul a aprobat-o şi colegii au plecat să sărbătorească evenimentul. Sau la casele lor, că poate e târziu. Tu rămâi peste program 2 ore şi faci ce trebuia să faci de acum 2 zile: verifici maşina. Găseşti o scamă pe scaunul din spate, o zgârietură pe volan şi dai repede un e-mail către toţi că sunt probleme. Fă să pară importante, doar n-o să scrii: "e o zgârietură mică aici". După câteva ore îţi suni şeful şi-l anunţi de problemele găsite. Te vaiţi de neprofesionalismul celor cu care lucrezi. Şeful îţi va da dreptate şi te va ruga să rezolvi problema, doar produsul trebuie livrat rapid şi nu poate fi amânat. Aşa că repară, dar ai grijă să pierzi ceva timp reparând. Doar era o problemă gravă.

Meci câştigat. Colegii tăi au muncit o săptămână din greu, au stat peste program, tu doar i-ai hărţuit şi ai fost spectator, dar cine primeşte toate meritele? Salvatorul, angajatul perfect.