luni, 30 decembrie 2013

Noi avem 2 copii

- Noi avem 2 copii - declara Dodo cu mandrie.
Il anuntasem ca Maria si parintii ei vor veni in vizita. Ii place sa se joace cu Maria, chiar daca mai rar.
Si dupa o clipa de gandire spune:
- Nasa are doar un copil. Noi avem 2.
Zambesc. Noi avem 2 copii. Si Dodo e unul din ei.

Alb si negru


Cunosc doar 2 tipuri de oameni, cei care iau pastile cu pumnul cum simt ca apare sansa de imbolnavire, si cei care se trateaza cu aer atunci cand se imbolnavesc. Cale de mijloc nu exista.

Si unii si ceilalti evita mersul la doctor. Primii ca oricum nu e nevoie, se gaseste o pastila pentru orice durere, de ce sa mai pierzi timpul cu mersul la doctor, ceilalti ca oricum doctorii nu te trateaza niciodata, sunt niste suflete vandute industriei farmaceutice, stiu doar sa-ti recomande pastile (scumpe) si atata tot.

Si unii si altii au impresia ca daca nu esti ca ei esti impotriva. 

Primii: Ai racit si nu iei pumnul de pastile? Atunci clar esti nebun! Duci boala picioare si nu stai acasa 7 zile? Risti sa-i mai imbolnavesti si pe altii, deci esti un inconstient. 

Ceilalti: ai un streptococ si iei antibiotic (dupa sfatul medicului, cu analiza facuta). Clar iti distrugi sistemul imunitar pe cativa ani, dar daca ai manca mai multa ceapa verde sau miere timp de 2 saptamani ai scapa sigur de probleme.

De ce e doar alb sau negru? De ce sa nu existe si o cale de mijloc? Un luat pastile dupa sfatul medicului, facut de analize ca precautie si nu cand e nevoie sau prea tarziu, un pic de incredere in oamenii minunati dintr-un sistem prea criticat. 


vineri, 27 decembrie 2013

Joaca de-a curieratul


Stiu, multa lume se plange de Posta Romana si de cozile interminabile de acolo. Si multi isi doresc sa fi apelat la un serviciu de curierat rapid, chiar daca e mai scump.

Insa, nici acolo nu e viata roz. Am experimentat destule in ultima vreme, ca daca n-ar fi vorba despre mine ar fi chiar hilar.

Totul incepe prin plasarea unei comenzi pe un site oarecare. Uneori primesti un SMS ca urmatorul: 

"Expeditia de la ... va fi livrata in cursul zilei de azi, interval orar 9-17, Rbs x lei."

Ca doar n-ai nimic mai bun de facut decat sa stai acasa, asteptand sa vina el, coletul. Evident, ai putea sa-l primesti la munca, tot stai acolo mai toata ziua, dar daca e vorba de un pachet greu, doar n-o sa-l cari cu metroul apoi spre casa. Sau sa platesti un taxi. Ca doar de asta platesti taxele la curier. Sa ti-l aduca ei unde esti tu, nu acasa.

In cele mai multe cazuri primesti un telefon de la cineva grabit:

- Buna ziua! Am un colet pentru dumneavoastra de la firma X. E cineva acasa in 15 minute?

Panica!

Tu stiai ca trebuie sa primesti un pachet in aproximativ 2 zile. Ai vorbit din timp cu parintii sa faca de garda joi si vineri intre orele 9 si 17 ca sa poata primi cineva pachetul. Doar ca azi e miercuri, a venit mai devreme. Asa ca sigur nu e nimeni la primire. Rogi cumva sa astepte 5 minute pana verifici daca e cineva acasa, si revii  cu un telefon:

- Se poate in 30 minute?
- Azi nu, vin maine! suna raspunsul sec.

Uneori nu primesti nici telefon, nici sms. Dar daca intri pe intrarea din spatele blocului, pe care o folosesti foarte rar, s-ar putea sa ai surpriza sa gasesti lipit un biletel cum ca ai fost cautat intr-o anumita zi la o anumita ora si nu erai acasa. Altfel astepti, astepti si primesti un telefon de la cei de la care ai comandat:
- Buna ziua, Suntem de la firma X. Ati cumparat acum cateva zile un produs de la noi, il mai vreti?
- Sigur, il astept de 3 zile, inca n-a ajuns.
- Pai nu se poate, curierul a venit in data de si nu erati acasa. Ati fost avizat de 2 ori.
De fiecare data munca de lamurire cu compania de curierat, ca nu e normal nici sa se lipeasca un anunt pe intrarea in bloc, mai ales cand sunt 2 intrari (macar sa puna la cutia postala daca ii e lene sa ia liftul), nici sa nu ma anunte in vreun fel ca a trecut. Nu exista nicio dovada ca ar fi trecut cu pachetul, dar imediat cer banii pentru o noua livrare.


Nu stiu cum e cu livrarea asta, dar se pare ca e doar pana la intrarea in bloc. Asa ca atunci cand stai spre varful blocului devine chiar enervant:
- Poate veni cineva sa-l ridice de jos, ca e greu.
- Poate veni cineva sa ridice pachetul de jos, ca nu merge liftul.
De obicei asta se intampla la pachetele deja platite. Atunci cand au siguranta unui "n-am sa va dau rest 5 lei", urca si pe scari daca e nevoie.

Iar cireasa de pe tort, acest sms primit intr-o zi de vineri la ora 12:58:
"Stimat destinatar, Coletul dvs xxx va fi livrat in cursul zilei de azi, cel mai probabil intre orele 10:00 and 13:00. Cu stima, Nume Companie (telefon)".
Eu asteptam pachetul pe luni - marti, asa estimau cei de la care am cumparat pachetul. Marti insa nicio urma de pachet. Sun la centru, dau de o duduita grabita care-mi cere numarul de identificare al comenzii (din e-mail, nu din sms). Rog sa astepte sa-mi deschid e-mailul, ea-mi tranteste un "Reveniti" si inchide. Ca sa-ncepem cu dreptul. Povestea se repeta ca eu grabita (aveam mult de munca, numai timp de discutie cu ei n-aveam) imi notez alt numar de identificare al comenzii, al site-ului, nu al companiei de curierat. Iar inchis telefonul. Al treilea apel, de data asta cu noroc, am numarul de identificare corect:
- Da, comanda dumneavoastra este la noi in depozit, nu ati fost gasita la domiciliu.
Explic problema mea, ca vanzatorul ma anuntase o alta data de trimitere a comenzii, ca am primit acel sms vineri foarte tarziu:
- Nu de la noi. Noi nu trimitem SMS-uri.
- Dar e trecut numele firmei dumneavoastre, numarul de telefon
- Nu de la noi, noi nu trimitem SMS-uri!
 Incerc sa-i explic ca eu am primti acel sms si nu mi se pare normal sa primesc un sms la ora 12:58 pentru intervalul acela orar, dar ea ma intrerupe nervoasa:
- Doriti pachetul maine?

Dupa aceasta ultima experienta parca Posta Romana nu mai suna asa de rau. Cel putin acolo nu ai asteptari.

Inger si demon


Ingerul e un blond de 2 ani jumate, cu chip dulce, cu cei mai rosii obrajori si cei mai albastri ochi albastri. Si ti se vara-n suflet cand te priveste cu ochii lui limpezi si-ti zice un "te rog". Care apare cu mop-ul indata ce cineva a varsat ceva pe jos. Care te serveste cu mancare gatita de el la mica lui bucatarie. Care iti da cel mai dulce pupic, doar asa. Care te incurca la treburile casei doar pentru ca vrea sa te ajute. Care ma face mandra prin ce face. Care imi topeste sufletul de emotie, de drag, de tot.

Demonul e un blond de 2 ani jumate, cu chip dulce, cu cei mai rosii obrajori si cei mai albastri ochi albastri. Si te priveste sfidator cand arunca cu jucarii in tine, sparge globurile din brad, imprastie bolul cu cereale pe jos dupa ce abia ai strans un alt bol cu cereale. Care tipa, urla, care arunca jucarii, care bate cu ciocanul sau jucarii (mai ales in vitrine), care musca, care alearga, se-mpiedica, cade, urla, tipa si o ia de la capat. Care imi testeaza limitele nervilor.

Diferenta dintre ei: 2 ore de somn.

joi, 26 decembrie 2013

De ce?

Pe vremea când n-aveam idee despre ce înseamnă un copil îmi imaginam perioada "de ce"-urilor cumva idilic: el întrebând, eu explicând, el înţelegând. Simplu, uşor, ca un răspuns google din prima.

În viaţa reală "de ce"-urile sună aşa:
- Dodo, hai să strângem plastilina!
- De ce?

Aici ai 2 variante. Să zicem că încep cu cea mai apropiată de adevărul meu:
- Ca să fie ordine.
- De ce?
- Că aşa e frumos?
- De ce?
- Dacă sunt împrăştiate jucăriile, ne putem lovi din neatenţie de ele.
- De ce?
Aici am un exemplu şi cred că am câştigat:
- Mai ţii minte când a alunecat Alfi pe o jucărie şi şi-a spart capul de calorifer?
El se gândeşte o secundă. Îşi aduce aminte noaptea aia când alergam speriaţi de la un spital la altul, din fericire nimic grav. Văd ochişorii lui cum analizează şi zâmbesc, convinsă de victorie. Apoi urmează întrebarea lui:
- De ce?
Şi sunt f de la fazan.

O altă variantă la strânsul de plastilină ar fi:
- Pentru că se usucă.
- De ce?
- Pentru că aerul usucă plastilina.
- De ce?
- Ai văzut cum se fac obrajii lui Alfi de la vânt? Aşa păţeşte şi plastilina când o scoţi afară din căsuţa ei.
- De ce?
Hm, chiar nu ştiu reacţia chimică care face ca plastilina să se întărească când e scoasă din cutie.
- Pentru că aşa a scris producătorul pe cutie, uite aici. Hai să lăsăm o bucată afară, să vedem ce se-ntâmplă.
Aici am o mică victorie, doar că eu strâng plastelina şi el mă supraveghează, atent la cantitatea pe care o las afară.

Şi acum că am rezolvat problema până mâine: de ce se usucă plastelina?

marți, 24 decembrie 2013

Goana după cadou

N-am prea înţeles eu filmul ăsta, cum să laşi totul pe ultima sută de metri? Eu, care ştiu ce voi cumpăra de Crăciun de prin august, care cumpăr din timp, dar totuşi nu foarte timp, că risc să mă dau de gol până la eveniment, pe mine Crăciunul nu mă va lua niciodată prin surprindere.

Dar anul acesta am ajuns cumva în situaţia de a nu fi gata la timp.

Ca mulţi alţi corporatişti am lucrat până-n ultima clipă. Adică şi azi. Din fericire a fost o zi mai scurtă, aşa că am avut timp şi de câteva cadouri. Pe care evident, nu le cumpărasem încă.

Să începem cu cadoul pentru soţ. Ochisem eu ceva ce avea să-i placă la nebunie pe Whisky Time. Încerc să rezerv, dar site-ul accepta doar să-mi livreze prin curier, deşi exista opţiunea să ridic personal. Renunţ la comandă şi dau un e-mail. Niciun răspuns. Aşa că de la muncă fug la sediul din Centrul Istoric. Unde produsul dorit putea fi comandat în 2-3 zile. Deci să-l ridic pe 27. Explic situaţia, produsul trebuie să fie sub brad mâine dimineaţă. Ei nu, produsul poate ajunge abia vineri. Întreb dacă e la sediul celălalt. Ei îmi povestesc că s-au despărţit, că site-ul a rămas la ceilalţi şi că nu ştiu.

Cum altă idee n-am, şi inspiraţia nu vine la comandă, mă urc repejor într-un 66 şi fug la sediul 2. Unde sediu dispărut. Mă învârt ca ameţita, până-mi vine ideea să întreb pe cineva dacă ştie ce s-a-ntâmplat cu firma respectivă şi aflu că s-a mutat în apropiere. Nici aici nu aveau produsul, ba mai mult, se pare că nu l-au mai avut de mult pe stoc. Ce mai, târziu

Până mă decid eu ce să iau, până alerg la bancomat să scot bani, până ajung acasă se face târziu. Brad necumpărat, cadouri neîmpachetate şi mâncare nefăcută. Curăţenia nici n-a mai fost pe listă anul ăsta. Şi evident, copii prea încântaţi că-n noaptea asta vine moşu ca să meargă la culcare prea devreme.

La ora asta am reuşit să bifez bradul: cumpărat şi împodobit. Mâncarea o las pe mâine, până-şi desfac copiii toate cadourile mi-or fierbe şi mie sarmalele. Şi acum aştept să adoarmă ultimul mohican, să mă pun pe împachetat surprize pentru cei mai dragi oameni din lumea asta.

Crăciun fericit!

Secret Santa Reloaded

Ştiu, Secret Santa s-a terminat de mult, iar sunt în urmă cu postările. Dar vorba ceea, mai bine mai târziu decât niciodată, ia să povestesc cum e să cumperi un cadou inutil cu 50 lei, să se amuze şi corporatiştii timp de 2 ore, jucându-te de-a moş Crăciun.

Da, din fericire bugetul a rămas tot 50 lei. Sper să rămână aici multă vreme de-acum încolo. Dacă tot e să primeşti prima chestie de pe tarabele de lângă metrou care-i sare unui nefericit coleg care a avut ghinionul să extragă numele tău, măcar să nu cheltui o avere pentru asta.

Ca de obicei, pe primul loc s-au aflat eşarfele, fularele şi alte articole din categoria asta. Că tot e sezonul, şi pentru că nu foloseşti eşarfa roză de anul trecut, poate o foloseşti pe asta verde de anul ăsta.

Pe locul 2, cadou inspirat pentru orice el: băutura. Aproape fiecare el din echipă a primit o sticlă de ceva, fie un vin, completând un fular sau o pereche de mănuşi, fie o sticlă mai tare.

Pe locul 3 a fost cadoul pentru ele: un săpun, un gel de duş, o loţiune de corp. Împreună, separat, combinate cu o eşarfă.

În rest s-au primit cărţi, ceaiuri, jocuri. Nimic extraordinar, nimic personal, niciun "wow, exact asta-mi doream de Crăciun!". Doar chestii generale, pe care nu ţi le doreşti, care poate nu-ţi sunt utile, dar aşa, să ne jucăm puţin.

Oare dacă bugetul ar fi de 100 lei, ce ar fi pe primul loc?

În vizită

Era vară, Dodo avea puţin sub 1 an, Alfi nu era încă în planuri. Am mers în vizită la doi prieteni, un el şi o ea, pe care nu-i mai văzusem de vreo 2 ani, deci din viaţa dinainte de copii.

La început părea frumos. Ei stăteau la curte, urma să facem un grătar, să povestim una alta.

Ca părinţi proaspeţi evident că am vorbit mult despre copilul nostru. Cât de mişto e viaţa cu Dodo, cât de perfect e, cât de mult ne-a schimbat viaţa şi alte chestii înălţătoare pe aceeaşi temă. Poate prea mult pentru un cuplu fără copii şi care nu au în planul apropiat copil. Îi simţeam plictisindu-se, dorind să schimbe subiectul, sătui, dar cumva nu ne puteam opri din povestit.

Iar el, obiectul adoraţiei noastre, completa perfect tabloul: întâi s-a îndrăgostit de câinele vecinului şi stătea lipit de gard, râzând şi vorbindu-i în bebeleasca lui. Din păcate câinele nu-i împărtăşea pasiunea şi lătra la omuleţul de la gard cu nişte acute de-ar fi tremurat chiloţii pe noi de n-ar fi existat gardul înalt. Încercam să iau copilul de la gard, să-i arăt alte puncte de interes din curtea mare, dar câinele vecinului îl atrăgea ca un magnet. Şi timp de 4 ore am ascultat cele mai tari "ham-ham"-uri din viaţa mea.

După o masă copioasă, 2 borcane de mâncare de-a lui, urmarea a fost multă şi mirositoare. Atât de multă încât curgea din scutec pe dalele frumos măturate. Chiar înainte de a fi masa noastră gata. Cel mai bun mod de a ura poftă bună, să vezi cum e schimbat un copil şi cum se şterg dalele de o chestie lipicioasă, urât mirositoare.

A urmat apoi masa în lătratul câinelui. Eu mai mult în picioare, alergând după copil. După o perioadă de linişte, am scos copilul la plimbare, în speranţa că va adormi. Nu mai ţin minte dac-a adormit, dar cât am plimbat copilul pe străduţă tare linişte mai era.

Am revenit în curte unde joaca cu câinele a reînceput. Nu înainte de a sparge o scrumieră şi a împrăştia sânge peste tot. Fără plâns, era în perioada în care râdea la vaccinuri. Dar cu dale şi haine înroşite.

Iar la plecare, când îl ţineam în braţe să nu mai ajungă la câine, că toată lumea suferea de durere de cap, a ajuns cumva la sonerie şi lunga viaţă a soneriei a încetat aici. Cum a reuşit el s-o smulgă din perete, nu ştiu, dar clar nu se mai putea pune la loc.

Şi uite-aşa vizita s-a-ncheiat şi altă invitaţie n-am mai primit.

duminică, 22 decembrie 2013

Serbarea de Crăciun

Serbarea s-a terminat: s-au spus poezii, s-au cântat cântece în română, engleză, franceză şi germană, s-au dansat dansuri populare şi acum a venit Moşu cu sacul plin. Se împart daruri, întâi grupa mică, mici Crăciunei şi Crăciuniţe, roşii, zâmbitori, gălăgioşi, obosiţi. Cei mari, în costume populare stau în spatele scenei, unii mai nerăbdători, abia ţinuţi de educatoare, alţii mai potoliţi, dar la fel de emoţionaţi.

Părinţii şi-au pierdut răbdarea, s-au strâns toţi lângă scenă. E greu să-ţi vezi copilul pe scenă, e greu să găseşti un loc de unde să poţi face o poză, e greu să ajungi lângă scară să-ţi iei copilul, parc-ai fi într-un autobuz la o oră de vârf. Se aud murmure de nemulţumiri, se dau coate, se împing, dar, din fericire, pe măsură ce copiii-şi primesc cadourile şi sacul moşului se goleşte cordonul de părinţi se răreşte.

Copiii îşi desfac cadourile, sunt încântaţi, sunt fericiţi. Unele sunt imense, greu de ridicat. Jucării scumpe, mari, imense. Oare pentru că suntem români şi simţim nevoia să epatăm, sau pentru că timp de 2 ore, comorile noastre cele mai de preţ ne-au făcut să ne simţim mândri, fericiţi şi acum simţim nevoia să-i recompensăm pe măsură?

Copiii sunt fericiţi, l-au întâlnit pe Moşu, au primit cadouri frumos împachetate, şi acum, înconjuraţi de braţele iubitoare ale părinţilor desfac surprizele. Se aude bucurie peste tot în jurul meu, Moşu a îndeplinit dorinţe neaşteptate. Una răsună mai tare ca celelalte, o voce de Crăciuniţă îmbujorată:
- O tabletă!
Părinţii strălucesc de bucuria fetiţei:
- Ai văzut? Se pare că ai fost foarte cuminte de ţi-a adus Moşu o tabletă.
Din hârtia foşnitoare se vede mărul muşcat al unui i-Pad.

Mda. Jucăria perfectă pentru un copil de 3 ani.

Şi mie mi se spune că exagerez cu jucăriile?

joi, 19 decembrie 2013

Idei de cadouri copii 0-5 ani până-n 50 lei


Ca tot vine Craciunul si bugetul are de suferit serios, pentru cei in criza de timp si idei am pregatit un sfat si o lista cu produse pana-n 50 lei.
Aveti prieteni cu copii? Vreti sa le oferiti o mica atentie de Craciun si nu stiti ce?
In primul rand (aproape toti) parintii se bucura mai mult cand odorul primeste o atentie decat atunci cand ei sunt bagati in seama. Deci in loc sa luati 3 nimicuri, mai bine faceti un cadou doar celui mic.
Si cum pana la varsta de 5 ani un copil se va bucura enorm de orice jucarie noua si foarte putin spre deloc de o hainuta, sfatul meu e sa va orientati spre prima categorie.

0-6 luni
Stiu, un nou-nascut nu prea stie ce-i aia joaca. Dar daca nu stiti bine familia, dimensiunile si copilul sfatul meu sa nu va bagati la haine. Riscati sa-i luati ceva deja mic, sau ceva prea mare, nepotrivit pentru varsta la care-i va fi bun. Deci nici macar sa nu incercati. Din fericire se gasesc jucarii suficiente si pentru cei mic. Si nu vorbesc de vreun carusel cu lumini si sunete care merge spre cateva sute de lei. Iata mai jos o lista scurta: 

6-12 luni

La varsta asta copilul deja sta in fund, are alta perspectiva asupra lumii. Ii vor placea jucariile muzicale, cele cu lumini. O jucarie care merge singura si care sa-l atraga intr-o cursa prin casa e cea mai buna optiune.

1-2 ani

Deja merge, e un mic explorator. Si parintii se vor bucura de orice joc de indemanare care-l va tine linistit pentru o perioada, fie ea si scurta:

O alta optiune sunt jucariile de tras sau de impins, pe care le va plimba peste tot.
 
2-5 ani
 
Aici recunosc, am mai multe idei la categoria baieti. Ce-i drept pentru fete sunt atatea papusi cu si fara accesorii pe rafturile magazinelor, incat inchizi ochii si alegi ce-ti pica in mana.

  • Trenuri de lemn + sina, cum ar fi http://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/30064359/. Tineti minte, nicio sina nu e suficient de lunga, in plus exista intotdeauna un pod, un macaz sau un alt element care poate completa colectia. Din fericire Thomas din lemn si cu mici modiifcari si Chugginton motorizat sau Chugginton interactiv se potrivesc pe aceste sine, asa ca
  • Trenulete din familia Thomas si prietenii. Sunt din lemn si sigure si pentru cei mai mici, si aproape toti copiii sunt fani ai desenelor animate, deci sigur e un brand castigator.
  • Trenulete Chugginton: aici sunt 3 modele, Chugginton metal cu diverse trasee, care de care mai interesante:
http://www.amazon.de/Chuggington-LC54224-Eish%C3%B6hlen-Spielset-StackTrack/dp/B007KJEF4Q/ref=sr_1_8?s=toys&ie=UTF8&qid=1387378831&sr=1-8&keywords=chuggington, Chugginton motorizat si Chugginton interactiv. Ultimele 2 sunt putin mai late, dar cu mici ajustari se potrivesc pe sinele de lemn de la primul punct.
  • Parcari, statii de servire, sunt atatea modele, cu 1,2, 5 etaje, clar ii va atrage
  • Autobuze, tramvaie, metrouri, etc…
  • Plastilina cu forme
  • Forme de pictat. Se gasesc cu o pensula si 6 tuburi mici de acuarele si diverse forme: pusculite, magneti de frigider, dinozauri, printese, masini. Incep de pe la 20 de lei
  • Jocuri educationale
  • Jocuri - si nu va limitati doar la Piticot.

luni, 16 decembrie 2013

Casa cu stop

Din şirul lung de case aproape identice e una care-mi sare-n ochi. Nu e deosebită că e mai cu moţ, e deosebită pentru că-ncearcă să pară la fel. Iar tu ştii, simţi că e diferită. Aceeaşi culoare, aceeaşi înălţime, aceeaşi formă, dar cumva diferită.

O admiram de ceva vreme când mi-am dat seama că e mai înaltă. Dacă priveşti mai cu atenţie se observă pe terasă sus un zid. O cameră, un foişor, nu ştiu ce, dar sigur mai e ceva acolo. Ceva ce nu vezi de jos, din stradă, dar care-ţi lasă imaginaţia să zboare.

În altă zi am descoperit balconul. Mix, cochet, parc-ar fi acolo dintotdeauna. Dar nu, a fost adăugat la renovare, la fel şi cărămida roşcată ce adaugă puţină culoare albului murdar al casei.

Admir la ea micile detalii, de bun gust, care încearcă să nu iasă-n evidenţă, să mascheze deosebirea. Ca o prinţesă deghizată.

Un singur regret am, că nu reuşesc să văd curtea. Zidul înalt ascunde tot. Nu vreau să văd proprietarii, nu vreau să văd ce maşină au, doar să văd cum au amenajat palma aia de pământ.

Şi iată că într-o dimineaţă poarta era deschisă. Ochii mei flămânzi încercau să fotografieze tot, să întregească tabloul casei perfecte cu o curte perfectă.

Dar ochii mei s-au blocat într-un semn de stop. Cu stâlp cu tot. Zăcea pe jos, trântit, un stop ca toate cele care-au apărut de ceva vreme pe străduţele înguste dintre case, şi care le-au transformat dintr-odată în străduţe cu sens unic.

Ce căuta un semn de stop, cu stâlp cu tot în curtea casei de vis? Nu, în vila frumoasă, modestă, elegantă, discretă, în vila asta nu poate sta un bădăran!

joi, 12 decembrie 2013

Prima discuţie serioasă

E noapte, e târziu. Pijamalele sunt puse, povestea e citită, lumina e stinsă. Aştept să adoarmă, dar ei se foiesc, se împing, râd.
- Ce sunt ăştia? întreabă el, punând mâna pe sânii mei.
- Aşa au femeile - răspund eu vag, nepregătită, surprinsă.
Şi pentru că în ultima vreme l-am surprins atingând, ori jucându-se, părând întâmplător sânii tuturor femeilor cu care vine în contact, i-am explicat că e ceva personal, că nu trebuie atinşi. Şi-i dau exemplu cazul spălatului acolo unde nu-i place să fie spălat de altcineva.
Linişte câteva clipe. Procesează informaţiile primite. Apoi îmi împărtăşeşte din observaţile sale:
- Puţa de băiat e mare şi dezlipită. Puţa de fată e mică şi lipită.
Conversaţia se opreşte aici. Ce bine că n-a-ntrebat de ce e aşa, întrebările încuietoare ale ultimelor luni, sigur n-aş fi ştiut ce să-i răspund. Dar clar nu sunt pregătită de o discuţie serioasă cu un copil de 4 ani.

luni, 2 decembrie 2013

În parcare la Auchan

În "The Change-up", după schimbare, Dave are un sfat pentru Mitch: "Copiii tăi sunt grozavi orice ar face. Când fac câte o criză e ori pentru că trec printr-o fază, ori sunt obosiţi. Ceilalţi copii sunt fie prost-crescuţi, fie obraznici".

Of, nevoia asta de a ne confirma perfecţiunea ca părinte criticând greşelile altora se pare că e universală.

Mi-am promis acum ceva vreme să nu mai comentez alţi părinţi. Observăm frânturi din viaţa altora, nu am călcat niciodată în pantofii lor, ce nouă ni se pare greşit şi uşor în partea cealaltă poate fi corect şi greu. Sau poate greşit şi greu. Şi dac-ai fi tu în greul acela, poate ai face la fel de greşit. Sau poate mai greşit. În direcţia opusă a ce gândeşti.

Dar totuşi, am şi eu limitele mele. Imaginaţi-vă următoarea scenă într-o parte a unei parcări Auchan nu foarte circulată: doi bărbaţi jucând tenis cu un cărucior de cumpărături. Adică unul îşi lua avant şi lansa căruciorul, celălalt îl primea şi-l lansa înapoi. Cu fiecare tură viteza creşte, bărbaţii capătă experienţă în lansare.

Până aici toate bune: joacă de bărbaţi aţi zice. Ce e periculos în asta?

Dar dacă în fundul coşului, în picioare, testându-şi echilibrul s-ar afla un copil de 2 ani? Un copil care râde încântat de joaca cu cei mari, fără să ştie ce pericole ar putea apărea. Pentru el e o joacă, ceva distractiv pentru care primeşte laude.

Mda, nu pot judeca. E un tată care are grijă de copilul lui, care se joacă cu copilul lui. Care nu vede pericolul din spatele jocului, care crede că e suficient de rapid să prindă căruciorul, sau copilul în cazul în care ar cădea. Să arunce piatra cel care n-a avut cap spart, buză spartă sau claviculă ruptă. Eu nu pot judeca.

Dar totuşi... Totuşi mă minunez de ce le trece altora prin cap.