marți, 13 februarie 2018

Manastirea Tismana


La aproximativ 35 de kilometri de Targu Jiu se gaseste cea mai veche asezare monahala din Tara Romaneasca.  Asezata pe un varf de munte, cu ziduri fortificate si bastioane in colturi, manastirea pare un vechi castel medieval. 

De la poarta urci domol catre manastire si admiri zidurile si bastioanele. La intrare, intr-o pestere este amenajat Muzeul Tezaurului BNR, ce prezinta istoria tezaurului ascuns la Tismana in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Din pacate, cand am ajuns noi era inchis. Programul de vizitare este de marti pana duminica intre orele 10-16, iar intrarea este libera.

Treci apoi pe langa o placa ce anunta ca Tudor Vladimirescu a organizat la manastirea Tismana o baza de pregatire si de rezistenta a miscarii revolutionare din 1821. 

In curte forfota mare, pe trepte nuntasi ce se pozeaza. Biserica este plina de pelerini, veniti la moastele Sfantului Nicodim. Reusim sa intram doar cat sa cumparam cateva lumanari, apoi dam un ocol si admiram exteriorul. Facem o vizita si mormintelor frumos ingrijite ale calugaritelor ce au trecut in cele vesnice si ne incarcam sufletul cu liniste.

La iesire ne oprim la magazinul manastirii, de unde achizitionam miere delicioasa si siropuri dulci. Maicile au o multime de sortimente, cu greu ne-am putut decide ce sa alegem.















luni, 12 februarie 2018

Casa Muzeu “Constantin Brancusi” - Hobita

Nu se numeste casa memoriala, intrucat nu este casa in care s-a nascut Constantin Brancusi, aceasta gasindu-se la vreo 70 metri, in paragina. La moartea mamei, cand s-a facut impartirea averii parintesti, lui Brancusi i-a revenit terenul, iar casa surorii mai mici, Eufrosina. Drept urmare, casa a fost demontata si materialele refolosite la constructia unei noi case.

Prin anii 1970 s-a inceput cautarea unei case apropiate ca stil si contemporana cu cea natala. Casa si dependintele au fost cumparate de la un consatean si mutate pe terenul gol ce apartinuse sculptorului. Asa a luat fiinta Casa Muzeu Constantin Brancusi.

Programul de vizita este de marti pana duminica intre 9 si 17, iar taxa de intrare este de 3 lei pentru adulti si 1,5 lei pentru studenti si elevi. Mai multe informatii se gasesc aici.









duminică, 11 februarie 2018

Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj - Curtisoara

Muzeul Satului din Bucuresti este unul din locurile mele favorite. Vara, cand Herastraul este foarte aglomerat prefer sa platesc taxa de intrare la muzeu si sa ma plimb printre casutele vechi. 

Cand am ajuns la Targu Jiu si am descoperit la numai 10 kilometri un muzeu al satului gorjean, nu am rezistat ispitei de a da o fuga. Si bine am facut, desi mic (prin comparatie cu cel din Bucuresti) este un loc fermecator. 

Casele rasfirate iti dau senzatia unui sat adormit, unde lumea e fie la munca, fie la racoare prin casa. Cand am ajuns nu erau turisti, doar noi alergand de colo-colo. Iar copiii nu mai puteau de incantare alergand prin iarba deasa sa descopere fiecare casuta si curte.

La un moment dat pe ulita principala au aparut si nuntasi in straie populare. Inarmati cu camere si telefoane mobile, dar cu costume populare din alte timpuri, o punte frumoasa intre trecut si viitor.

Aici se gaseste casa memoriala Gheorghe Zamfir, unde se pot vedea poze si bunuri care i-au apartinut artistului.

Complexul Tatarescu, compus din Cula Poenaru-Tatarescu, casa Antonie Mogos, o biserica, o clopotnita de lemn, o poarta din lemn, mormintele familiei Tatarescu si casa administratorului este piesa de rezistenta a acestui muzeu. Cu greu m-am desprins de casa frumoasa cu mobilier vechi.

Din pacate o mare parte din muzeu (cula Cornoiu, un conac, un turn de apa si casa slugilor, precum si o mare parte din muzeu - aproximativ 6 hectare) au fost retrocedate mostenitorilor fostului proprietar. Pe terenul retrocedat se gasesc si 16 case taranesti, aflate in patrimoniul statului. Aceasta parte este inchisa publicului.

Muzeul se poate vizita de marti pana duminica intre orele 9-17. Biletul de intrare costa foarte putin, 3 lei de adulti, 1.5 lei elevi si studenti, 15 lei taxa de fotografiere. Site-ul oficial este 
aici.