vineri, 18 ianuarie 2013

O zi la Târgovişte

Era o duminică ploioasă de toamnă când 4 suflete zgribulite au coborât pe peronul Gării de Nord: o mamă, o bunică şi doi copii. Cel mic stătea agăţat în Manduca, o îmbrăţişare albastră şi caldă dată mamei. Cel mare repeta într-una "trenul albastru! trenul albastru! treno roşu e plin".

După o oprire scurtă la casa de bilete s-au îndreptat spre peronul 6 unde aştepta deja trenul albastru: 3 vagoane, 2 pentru Piteşti, unul pentru Târgovişte. Au urcat în ultimul vagon şi au plecat spre noi aventuri.

La 10:30 au coborât în Târgovişte. Soarele se zbătea să iasă din nori şi ploaia se oprise. Au mers încet spre centru mirosind aerul curat şi admirând casele bulevardului cu castani. Şi după un scurt popas la rude au plecat să viziteze Turnul Chindiei.

Ştiam vechea cetate din copilărie, dar nu mi-o aminteam aşa de frumoasă. Copiilor le-a plăcut să alerge printre ruine, să cerceteze rămăşiţele de zid, să urce în turn pe treptele scârţâitoare. Mi-a părut rău că n-am avut aparatul de fotografiat la noi.

Am mers apoi să vizităm grădina zoologică. E mică dar frumos aranjată, din porumbar poţi vedea leii de sus, maimuţele sunt jucăuşe, urşii se mişcă, a fost frumos.

N-am mai avut timp să vizităm Parcul Chindiei, aveam ultimul tren spre Bucureşti la 5 şi ceva. Dar cu siguranţă mai mergem. O oră jumate cu trenul, parc mare, grădină zoologică şi ruine, ce poate fi mai distractiv pentru copii?















vineri, 11 ianuarie 2013

Despre apă

Tare bizare mai sunt şi obiceiurile noastre. De ai ghinionul să-ţi moară o rudă, un an n-ai voie să te speli în ziua morţii, în ziua îngropării şi în ziua de sâmbătă. Asta dacă nu vrei să-i arunci lături în mâncare.

N-ai voie să te speli în zilele de pomeni. Acelaşi motiv cu lăturile.

Dacă te speli de sfântul Ilie ai să mori de fulger. Sau era sfânţii Petru şi Pavel? Nu mai ştiu care, dar pentru siguranţă evitaţi ambele sărbători. În general nu e bine să te speli în zilele mari de sărbătoare. Iar dacă te mai apucă spălatul de Bobotează (păcătosule!), rău are să-ţi fie.

Acuma n-om mai respecta noi toate aceste obiceiuri din străbuni (deşi după cozile mari de la aghiazmă n-aş băga mâna-n foc), dar ce era în capul înaintaşilor noştri? Chiar atât de mult le displăcea apa de au inventat o groază de obiceiuri bizare?

luni, 7 ianuarie 2013

Despre despodobit

Nu am văzut niciun film, nu cunosc vreo melodie despre despodobirea bradului, n-am auzit pe nimeni să se strângă pentru despodobire. Împodobirea e ceva magic, se strâng prietenii, familia, se mai pune un glob, se mai aude un colind, se mai aruncă un ochi în televizor la un film despre Crăciun. Despodobirea e pe tăcute, cam ca sexul la români: toată lumea o face, dar nimeni nu vorbeşte. De parcă ar fi ceva ruşinos, de ascuns (despre despodobit vorbesc, clar?). Sau poate Crăciunul e atât de magic încât după ce trece globurile se strâng singure şi bradul dispare?

De ce nu vedem în filme despodobiri de brazi? Globuri mângâiate, aşezate cu grijă în cutii, beteala strânsă cu grijă şi la urmă căratul brăduţului la gunoi cu lacrimi în ochi... după mizeria rămasă-n urmă.

De ce nu există melodii de despodobit? Un

Despodobeşte mamă bradu' şi nu te întrista
De acele-nşirate-n casă, ba chiar sub canapea,
Despodobeşte tată bradul, s-a dus şi ăst Crăciun,
Şi bea-un pahar micuţ de ţuică pentru un an mai bun!

sau orice alt cântec pentru despodobit bradul, nu sunt pretenţioasă.

Hai să facem "Ziua despodobitului"! Să fie yang-ul ajunului, să strângem familia şi să împărţim cutii, să le spunem povestea globurilor noastre, să fie o zi veselă şi fericită. Să transformăm o corvoadă într-o tradiţie frumoasă, să ne bucurăm de ultima zi a bradului în casa noastră, să ne luăm "la revedere" de la un prieten drag.

La anu, în prima sâmbătă după revelion voi organiza prima "Zi a despodobitului". Cine e cu mine?

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Moşu secret

Ştiu, Crăciunul a trecut, dar peste aproximativ 330 zile mai vine unul. Postul acesta este pentru cei aflaţi în pană de idei şi care caută în ajunul petrecerii o idee.

Cam toate corporaţiile au adoptat moda secret santa: e ieftin, e distractiv, angajaţiilor le place, iar dacă oamenii mai stau şi peste program să recupereze timpul pierdut, firma iese clar în câştig.

Cum se organizează? Se pun numele tuturor din echipă într-o pălărie, apoi fiecare extrage câte-un bileţel, de se trage pe el poate schimba, apoi se stabileşte un buget şi o zi pentru împărţirea cadourilor.

Crăciunul acesta bugetul a fost de 50 lei. Suficient de mic încât să nu poţi lua ceva deosebit şi suficient de mare încât să nu poţi lua prima chinezărie pe care-ţi pică ochii.

Pe locul întâi la cadouri au fost eşarfele. Cam 80% din fete au primit o eşarfă sau un fular, de am văzut toate culorile.

Pe locul doi s-au clasat animăluţele de pluş. Ursuleţi şi căţeluşi pentru fete, darts, poker sau şah pentru băieţi.

Pe locul trei s-au situat "seturile". Gel de duş, săpun lichid, chestii de-astea folositoare. Oare or fi cu subînţeles?

Au venit apoi restul: casete de bijuterii, bijuterii, cărţi, mănuşi, sticle de vin, accesorii pentru băut şi multe alte chestii inutile pe care nu mi le mai amintesc.

La final toţi am rămas cu un gust plăcut. A ieşit amuzant, am avut şi un moş Crăciun haios şi 2 spiriduşi ghiduşi iar la final am cântat şi o colindă.

Oare la anul tot eşarfele vor ieşi câştigătoare?

marți, 1 ianuarie 2013

2012 a trecut, trăiască 2013

În februarie Dodo a început grădiniţa. Primele 3 zile a mers fără probleme, apoi a plâns două săptămâni, apoi s-a obişnuit şi a-nceput să-i placă... Până prin septembrie când au trecut la activităţi.

În mai mi-am revăzut fratele, după 5 ani.
Am revenit la muncă după o pauză de 2 ani, 10 luni şi o săptămână, unde am fost primită cu braţele închise; acum pornesc aproape de la zero, echipă nouă, tehnologie nouă, ore de stat peste program, ca în producţie. Mi-e dor de vechiul meu post, de ceea ce făceam, de colegii din fosta echipă. Dar începe să fie bine şi aici.

În iunie am fost cu Dodo la evaluare psihologică. Cei de la grădiniţă îl suspectau de autism. Nu vorbea, nu interacţiona cu alţi copii şi părea să nu-nţeleagă când i te adresai. Au urmat câteva şedinţe de logopedie, dar am renunţat repede, pentru că nu colabora.

În septembrie a fost accidentul lui tata. Din fericire n-a fost grav, dar clar septembrie nu e o lună bună pentru noi.
Tot în septembrie Dodo a renunţat la scutece. Trecerea la oliţă a fost foarte uşoară, nici n-am simţit-o. Acum înţeleg ce înseamnă să aştepţi până e copilul pregătit, deşi n-aş putea descrie semnele. Vârsta: 3 ani şi o lună, după babycenter.com vârsta medie pentru băieţi în America.

În noiembrie am fost la Disneyland. A fost aşa frumos, puţin cam rece dar fără cozi infernale, ne-am dat în aproape toate chestiile alea. Două zile de magie, o zi de reîntâlnit prieteni vechi, a fost cea mai frumoasă vacanţă, chiar dacă cea mai scurtă.

Şi a venit un decembrie plin de cadouri peste cadouri, cu un moş Crăciun generos şi bucurie de copii în pijamale scotocind pe sub brad.

Ce-mi doresc în noul an? Sănătate, că-i mai bună decât toate. În al doilea rând o vacanţă frumoasă. Şi dacă am noroc şi mai ales curaj să-mi schimb şi locul de muncă...

La mulţi ani!