Pariu că nu ma mai uit?

Îmi plac filmele cu adolescenţi. Dacă adaugi puţin dans, puţină muzică şi poate un strop de comedie şi presari o iubire ce abia mijeşte, atunci sigur rămân cu ochii pierduţi în ecran pe durata a 90 minute (sau 2 ore, cu tot cu publicitate).

Primului serial muzical românesc i-am dat mai multe şanse. Vocile sunt bune, melodiile bine alese, la început avea şi ceva comedie, părea că ne vom înţelege bine. Dar a început acţiunea. O acţiune inspirată din cele mai sângeroase şi urâte ştiri de pe la noi, care probabil au prins la publicul ţintă, şi scenariştii au prins curaj. Dacă la început părea o telenovelă argentiniană cu copii schimbaţi la naştere, a urmat un sechestru cu prostituţie la hotelul Rin, apoi înjunghiere în plină stradă, etnobotanice, luare de ostateci într-o şcoală, sechestrarea unor fete pentru a fi vândute la turci, lupta SRI cu lumea interlopă, informatori în ambele tabere, crime la comandă, răpirea unei fete pentru trafic de organe, vânătoare de oameni, împuşcături, bombe, toată acţiunea din filmele lui Steven Segall într-un serial despre liceeni.

Prin aceste aventuri trec episod de episod liceenii din Pariu cu viaţa, ba mai au şi timp să cânte, să danseze şi să iubească. E iubire multă în filmul ăsta, pentru că trupa e mare şi combinări de 18 luate câte 2 plus combinări de 18 luate câte 3, ajungem la un număr de iubiri suficient de mare cât pentru 10 sezoane. Deci cred că vor mai fi mult pe ecran.

În episodul special de Crăciun se întoarce el, plecat să studieze la o facultate mare din America. Ea încă se mai simte trădată şi-l urăşte pentru ce i-a făcut (că a plecat să studieze în State). El o mai iubeşte şi o vrea înapoi. Îşi dă seama că a făcut o greşeală plecând, toţi îi spun asta, aşa că decide să renunţe la facultate pentru a-i recâştiga iubirea, pentru că ea e specială. Dacă locul lui n-ar fi fost ocupat (de un el cu HIV, să mai adăugăm puţin dramatism) ea ar mai fi fost specială? Şi de când plecarea la studii în altă ţară e o greşeală? Şi de ce cineva din America ar aduce cadou unei prietene cremă Nivea?

Am stat cu nasul lipit de ecran la multe filme slabe cu adolescenţi. Pe unele le-am văzut şi revăzut de nenumărate ori, până le-am învăţat pe de rost. Ce-i lipseşte serialului românesc? Are toate şansele de a fi un serial slab, dar cumva a ajuns să mă irite? Să fie din cauză că se transformă în versiunea cântată a ştirilor de la ora 5? Eu clar nu mi-am modificat gusturile, de curând am revăzut Mean girls 2 pentru a doua oară.

Clienţi şi colegi

Să presupunem că meseria ta este să împleteşti fulare. De culori diferite, modele diferite, dar un fular, o chestie în formă de dreptunghi.

Într-o zi vine un client şi cere un fular special. Să fie fular, dar să fie împărţit în mai multe bucăţi. Dar nu mai multe fulare, trebuie să fie unul singur. Acelaşi model, acelaşi fular, dar în mai multe bucăţi. Câte bucăţi? Depinde de cei care vor cumpăra aceste fulare, unii vor vrea cu 2, unii cu 3 şi unii cu 4.

Până acum ai făcut doar fulare dintr-o bucată. Că le-ai început pe lăţime, că le-ai început pe lungime, în final au avut aceeaşi formă. Clar e peste puterile tale să faci acest fular.

Primul pas: mergi la departamentul de dezvoltare. Ei zic că e foarte greu de făcut un astfel de fular, dar s-ar putea, nu se ştie însă cât durează, dar vor face o estimare pentru client, să-l anunţăm de costuri adiţionale.

Clientul când aude de costuri adiţionale urlă. El a plătit deja şi i s-a promis că se poate face. A adăugat deja toată lista de manageri în CC, cum ai putea răspunde politicos la asta? Revii cu ştii, ar mai fi o soluţie, e mult de muncă, dar voi întârzia fularul cu atâtea ore. Clientul e de accord să aştepte, mai rămâne să te apuci de treabă.

Şi te chinui. Mai cauţi pe google un model, mai încerci ceva, faci la fular şi desfaci, până-ntr-un final când găseşti soluţia. Clientul e fericit, tu eşti fericit.

Şi aici intervine procedura. Cum tu ai descoperit acul în carul cu fân, procedura spune să-ţi împarţi cunoştiinţele cu colegii. Să le arăţi şi lor cum se face fularul minune, poate vor avea nevoie într-o zi. Să nu se chinuie ca tine pe bâjbâite.

Ce părere au colegii? În primul rând niciunul nu e încântat de cum a ieşit fularul. Că aici ai pus prea mult roz, aici prea puţin, că aici pare să se vadă o aţă şi dacă Doamne Fereşte se deşiră, că bucăţile de fular sunt puse cam ciudat şi nu se mai înţelege desenul, că nu pare foarte practic, că de ce nu l-am făcut de la stânga la dreapta şi de sus în jos?

Clientul a fost mulţumit. Slavă Domnului că nu seamănă cu colegii mei.

Superoferte pentru clienţi fideli

Sunt abonată de multă vreme la aceeaşi companie de telefonie mobilă. Am avut ceva probleme cu ei, dar niciodată atât de mari încât să-mi iau tălpăşiţa. Având o relaţie lungă, de vreo 12 ani, de fiecară dată când mă sună să-mi mulţumească pentru fidelitate (cam de 2-3 ori pe an) eu chiar cred că se uită la această cifră.

Dar...

Se începe cu lista de oferte. Imposibil să nu te atragă ceva. De exemplu avem o superofertă la tablete. Nu v-ar interesa o tabletă Samsung Tab 2? În magazine costă 2300 lei, dar ei ţi-o oferă la puţin sub 2000, ba mai mult, în 24 rate fără dobândă. Adică plăteşti 80 lei pe lună şi ai tabletă. Nu-i superofertă?
Tu nu ai nevoie de tabletă, dar la cum sună oferta deja visezi cum degetele tale vor atinge ecranul magic. Apoi 80 lei pe lună, nu pare aşa mult. Da, te-a convins. Ea ştie şi strecoară suav: ba mai mult, oferim şi abonament nu ştiu de care, costă numai 19 euro pe lună, adică 85 lei, nu-i o sumă mare, oricum o să aveţi nevoie cu o asemenea tabletă. Şi în timp ce ea prezintă noua superofertă tu vezi butoane roşii aprinzându-se. Abonament? N-am nevoie de abonament! rostiţi într-un final. Păi nu puteţi, trebuie să-l ţineţi 2 ani. Şi în timp ce ea prezintă încântată avantajele de-a avea un abonament ca ăsta tu faci un calcul: (80 lei + 85 lei) * 24 luni. Hm, nu mai e superoferta promisă...

Se dau ca pâinea caldă, vorbiţi cu cineva din familie, trebuie neapărat să profitaţi de oferta noastră, vă sun mâine, mai gândiţi-vă, e păcat să renunţaţi. Dar de oferta noastră cu 100 de minute naţionale şi internaţionale la doar 1 euro ştiţi? Ordinea de vorbire e setată întâi pe acestea ca să puteţi să vă păstraţi minutele dumneavoastră pentru alte reţele şi trebuie să o păstraţi 6 luni.

De data asta sunteţi alert şi întrebaţi: şi după 6 luni cât costă?
Tot 1 euro. Da, parcă n-aş mai avea nevoie de minute, nu le vorbesc nici pe cele pe care le am, dar 100? M-a convins, deja mă gândesc că am cele 100 de minute în plus. Perfect! spune vocea. Vă rog să vă notaţi un cod şi mâine sunaţi la el să vă activaţi zona.
Zona? Ce zonă?
Zona de unde vorbiţi cel mai des. De unde vorbiţi mai des? De la muncă sau de acasă?

Da, superoferte!

Copii cu capetele descoperite

Paris, 8 grade, ploaie măruntă.
Trecători care să comenteze: 0.

Bucureşti, 12 grade, soare.
Trecători care au comentat: 8. Plus o doamnă care s-a grăbit să tragă de cracul pantalonului, că se ridicase.

Credeam că noi românii avem ce-avem cu crapa vecinului, nu cu copilul trecătorului.

Dac-aş fi o cerşetoare într-o intersecţie, cu copiii agăţaţi de fustă ar mai vedea careva capetele lor goale?

De ce urăsc nunţile

- Pentru că majoritatea conversaţiilor sunt fie despre vreme (au anunţat ploaie pentru azi, mi-era teamă că va ploua şi mi-ar fi părut rău să plouă), fie despre mireasă (coafura o avantajează, ce rochie frumoasă şi-a ales, ce bine-i vine, are siluetă de model, Doamne cât de frumoasă e!).

- Pentru că întotdeauna nimereşti la masă cu oameni necunoscuţi, chiar dacă printre nuntaşi sunt prieteni buni de-ai tăi.

- Pentru că întotdeauna se găseşte un idiot mândru de valoarea lui care să te scoată din sărite. Imaginaţi-vă o nuntă fără fotograf. Aveţi un aparat vechi, dar se pare că la nunta respectivă e cel mai bun. Mirii vă roagă să le faceţi câteva poze de nuntă, să aibă şi ei o amintire. Aşa că mergeţi în aer liber, alegeţi locul perfect, găsiţi unghiul perfect şi când să apăsaţi pe buton apare el cu telefonul mobil ultimul răcnet acum 2 ani şi acaparează scena. Ba îţi mai zice şi să te dai la o parte că-i iei lumina. Da, ştiu, aparatul meu e vechi dar cu siguranţă face poze mai bune decât un telefon mobil, fie el şi cu cameră de 8 pixeli.

- Pentru că uneori schimbul de amabilităţi e imposibil.

- Pentru tradiţiile ce trebuie respectate, deşi nu crezi în ele.

- Pentru că cineva drag te dezamăgeşte.

- Pentru că pentru o seară te simţi... un plic.

Thomas şi copiii

- Uite-l pe Thomas! zice mama încântată, gata să apuce o locomotivă mică la ofertă.
- Nu mai sunt de Thomas, sunt mare acum. Thomas e pentru copii - zise el, o mogâldeaţă până-n 8 ani.

Noi tocmai începem etapa Thomas. Cât o ţine la noi?