Mă aşteptam la 5 minute, 2 de da şi gata. Nu. La ei e altfel.
Intrăm într-o sală mare. Aşezare standard, cu mirii în centru, naşii la dreapta şi la stânga, (naşii sunt legaţi cu prosoape, oare la ce-or folosi?), părinţii aliniaţi pe rândul din spate şi apoi restul îngrămădiţi care cum.
Doamna de la tribună vorbeşte frumos, clar, vocea i se aude în toată sala, cred că are un microfon. Vorbeşte, vorbeşte, mirii răspund ceva, apoi ea iar vorbeşte.
Mirilor li se întinde un ştergar pe jos, ei fac un pas înainte, acum se apropie părinţii, zic ei ceva, se revina la aşezarea iniţială.
Apoi mirii sunt chemaţi sub o arc din fier împodobit. Stau cu faţa-nspre noi. Doamna care oficiează ceremonia vine în faţa lor şi-i pune să repete ceva. Sună a "eu, cutare, te iau pe tine...". Apoi mirii sunt invitaţi la dans. Valsează prin cameră, primesc aplauze, şi-şi reiau locul sub arc. Acum primesc şampanie şi amândoi se chinuie să golească paharele. Sunt chemaţi şi naşii lângă arc. Aparatele foto se ridică în aer. Mirii sunt invitaţi să se sărute, sesiunde foto şi gata.
Afară mirii sunt întâmpinaţi cu petale de trandafiri şi muzică (orchestra e la locul ei din timp). Se încinge un vals, apoi o horă cu mirii în centru. E în mijlocul aleii pietonale, aşa că trecătorii, turiştii se strâng să privească.
După un alt rând de poze nuntaşii urcă-n maşini. E timpul de biserică. Îi părăsim pentru moment, urmând a-i reîntâlni la Universitate.
Poze la Universitate
Drumul către Universitate coteşte şi urcă încet. O vezi târziu, cocoţată şi roşie, înconjurată de maşini împodobite şi de oameni îmbrăcaţi de nuntă. Aici se fac pozele de nuntă, aşa că e plin de mirese şi nuntaşi. Şi cât de de imensă e curtea, greu găseşti un loc de unde poţi admira zidurile înalte fără să apari pe fundalul vreunei poze.
Priveşte şi nu comenta Tare mândrii sunt cernăuţenii de oraşul lor. Şi au şi de ce, că doar e un oraş frumos. Dar când ţi-or zice că Cernăuţului i se mai zice "micul Paris", să nu carecumva să spui că ţie-ţi pare mai mult o mică Pragă, că ţi-ai făcut duşmani. Sau să spui că şi Bucureştiul e numit micul Paris? Hm, mai bine nu.
Iar dacă te-ntreabă de ai mai văzut ceva la fel de frumos ca Universitatea lor... Da, să trecem la nuntă.
Petrecerea de nuntă Nunta de români din Cernăuţi seamănă foarte mult cu o nuntă de pe la noi. A avut şi accente moderne, au fost şi tradiţii, de toate pentru toţi. Au fost şi momente vesele, când s-au dat cadouri din partea restaurantului pentru a 501-a nuntă organizată de ei şi câţiva oaspeţi norocoşi au primit: o mătură, un sutien mărimea xxxxl, o pereche de galoşi, prezentate ghiduş drept aspirator de ultimă generaţie, frigider pentru lapte şi pantofi Loius Vuitton.
E prima dată când văd o nuntă cu animator. Sau cum s-o numi cel care anunţă programul. Ce-i drept nici n-am prea umblat eu pe la nunţi. Şi tot pentru prima dată am văzut cum naşul şi naşa au colindat nuntaşii cu săculeţi în formă de pantalonaşi, roz naşa, albastru naşul, pentru a afla sexul viitorului copil al mirilor. Fiecare nuntaş punea o sumă de bani (nu suma!) în sacul dorit: roz pentru fetiţă, albastru pentru băieţel. Suma strânsă în sacul albastru a fost mai mare, deci cuplul nou format va avea un băieţel.
Masa mare era acoperită de mâncare. Nu mai era loc să pui un pahar. Chelnerii aduceau feluri noi de mâncare, dar luau doar farfuriile goale. La un moment dat au început să facă o piramidă din mâncare. La sfârşit găseai pe masă de toate, de la aperitive la tort. Parcă n-am văzut niciodată o risipă aşa mare de mâncare; sau poate la noi, că se ia farfuria veche şi se aduce una nouă nu se vede.
Strângerea plicurilor a fost cu strigare, naşii treceau cu un bol pe la mese şi adunau "cărămizile" (fără să numere conţinutul), cei care voiau să spună ceva noului cuplu (sau poate o poezie) primeau microfonul, şi uite-aşa bieţii naşi au colindat oaspeţii pentru a doua oară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu