joi, 16 mai 2013

Cărţi gratis

Acum vreo 2 săptămâni a fost ziua unui coleg şi sunt desemnată cu strângerea de bani şi cumpărarea cadoului. Aflu dintr-o sursă sigură că şi-ar dori colecţia Sven Hassel aşa că intru pe primul site online şi dau comanda. Aleg ca metodă de livrare curier cu plata ramburs, că deh, încă nu se strânsese toată suma.

După câteva zile de aşteptat, scris e-mailuri şi dat telefoane n-am răspuns de la ei şi decid să trec la alţii. Mai ales că lumea era nerăbdătoare să dăm cadoul omului. Întâmplarea face ca în ziua respectivă site-ul lor să nu-mi meargă. Aşa că nu reuşesc să anulez comanda. Care oricum era în status de procesare de vreo 5 zile.

Ne mutăm la alţii, vine cadoul repede, îl dăm la fel de repede, toată lumea fericită, încă un cadou înmânat cu succes.

Azi însă primesc un colet prin curier la serviciu. Eu îi zic curierului că nu am ce să primesc, că am comandat de mult ceva dar n-am primit răspuns de la ei. Curierul zice că e ramburs 0 şi că trebuie să-mi dea coletul. Mă gândesc că or fi trimis vreo broşură ceva, aşa că semnez de primire şi ... primesc o cutie grea plină cu cărţi. Toate cele 7 cărţi comandate. Pe colet scris mare: Ramburs 0.

Ca om corect pun repede mâna pe telefon şi sun să anunţ oamenii de greşeală. Nimic. Trimit e-mail în care spun ce şi cum. Iar nimic. Sun iară. Abonatul Vodafone nu răspunde.

Trec la verificat conturile bancare, că poate-oi fi fost eu ameţită şi am plătit cu cardul - deşi pe e-mail scrie albastru pe alb plata ramburs. Surpriză! Pe card am mai mulţi bani decât trebuia să am. Misterul se lămureşte repede, am primit 2 alocaţii de la stat. Ce drăguţ, acum trebuie să alerg şi cu returnarea banilor necuveniţi.

Hm! Care erau şansele?

3 comentarii:

  1. Pai... e simplu: returnezi banii, iar cadoul... il pastrezi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O problema s-a rezolvat: banii s-au retras singuri.

      Iar cu libraria, aseara mi-au trimis un e-mail prin care ma anuntau ca in cursul zilei de azi mi se va trimite coletul. Ii mai las 2 saptamani, ca vad ca reactioneaza cu intarziere si daca tot nu raspund ma apuc de citit :)

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere