Când treci prin Costeşti spre Horezu se desprinde un drum la dreapta spre satul Bistrița, sat prin care trece o mocăniţă spre cariera de piatră. Mergând drept înainte, cum se termină asfaltul dai de mănăstirea Bistrița. De aici drumul se bifurcă, paralel cu zidul mănăstirii dă în Cheile Bistriţei, la dreapta urcă spre mănăstirea Arnota. Drum numai bun de o maşină de teren sau de o bicicletă.
Mănăstirea Bistrița e frumoasă, albă şi liniştită. În jurul mănăstirii e ditamai terenul, pe care se află o şcoală pentru copii cu nevoi speciale, o seră bine îngrijită şi câteva animale.
Prin mănăstire trece drumul spre peştera Liliecilor sau Grigore Decapolitul. Când fluxul de turiști este mic se urcă în grupuri de minim 10 turişti, altfel sunt 2 măicuţe care aşteaptă sus la intrare sau în peşteră. Drumul porneşte uşor, ca un drum simplu prin pădure, apoi devine anevoios, cu urcat pe stânci, de aceea nu se fac vizite când plouă sau când e zăpadă. Se plăteşte o taxă de intrare de câţiva lei (parcă 6 lei).
Nu ştiu cum e interiorul, n-am reușit să trec prin culoarul lung şi îngust cu înălțimea de 1 metru, aşa că dacă suferiţi de claustrofobie poate n-ar trebui să mergeţi până acolo.
Aproape de mănăstire încep Cheile Bistriţei, cele mai înguste chei în calcar de pe la noi. Pornesc de la fostul pod regal unde veghează două cruci săpate în stâncă şi merg până departe, sus la izvoare. Intrarea în chei, cu stâncile înalte deasupra ta şi Bistrița zbătându-ţi-se la picioare e tare frumoasă.
Sunt multe peşteri de-a lungul cheilor, cele mai cunoscute fiind peştera Liliecilor mai sus pomenită şi peştera Urşilor. Peştera Urşilor e o grotă înaltă la vreo 600 metri de intrarea în chei, cocoţată pe o stâncă abrubtă. Îţi trebuie picioare sănătoase şi cu experiență să ajungi până sus.
Tare frumoasă Bistrița vâlceană şi comorile ei. Şi dacă aveţi mai mult timp la dispoziţie nu uitaţi de mănăstirea Arnota şi cheile Costeştiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu