Răspundem cititorului

"Bună ziua,

Încă de când a rămas însărcinată prietena mea cea mai bună s-a schimbat. Ajunsesem să nu avem ce să ne mai spunem. Acum e şi mai plictisitoare. Se tot plânge ptietenilor comuni că nu ştie ce-i cu mine, că m-am schimbat, că nu vrea să mă piardă, dar ea e cea care s-a schimbat. Se crede centrul universului doar pentru că a născut. Nu-mi răspundea la telefoane, mă suna în cele mai nepotrivite momente, nu mai are timp să ne vedem, dacă ne vedem vorbeşte numai ea despre copilul ei.

M-am săturat de atâta egoism! Vreau o prietenă care să fie acolo pentru mine, să mă asculte, să mă înţeleagă.

N."

Dragă N.,

Îţi mulţumim că ne-ai scris.

E trist să vezi cum egoismul unei persoane poate distruge o relaţie de prietenie. Păcat că nu există înţelegere şi răbdare pentru o tânără mămică a cărei viaţă a fost dată complet peste cap.

E admirabil cum prietena dumneavoastră găseşte totuşi puţin timp să vă sune, chiar dacă nu e ora cea mai potrivită. Aceasta dovedeşte că preţuieşte relaţia voastră, că o interesează. Cât despre faptul că apelează la prietenii comuni, chiar credem că vrea să nu vă piardă.

Sperăm totuşi că într-o zi veţi înţelege.

Cu drag,
Redacţia.

Un gard matematic

Când eram în şcoală materia mea favorită era matematica. Mă descurcam tare bine, nu atât de bine încât să câştig medalii şi diplome, dar suficient de bine încât să merg la ore fără emoţia unui extemporal neanunţat.

Un singur capitol nu era perfect: geometria în spaţiu. Cum adică linia asta nu se intersectează cu linia asta, ci vine cumva pe deasupra? Şi sigur ăsta e un paralelipiped în care am unit toate vârfurile? Că mie-mi pare a fi un model de pe un costum popular...

Mda, şcoala s-a terminat de mult, ce mai contează că geometria în spaţiu îmi făcea probleme acum mulţi ani. Că doar nu e un blog despre amintiri din copilărie.

Ba contează, că azi dimineaţă, pe când veneam grăbită spre casă să-mi recuperez telefonul am intrat într-un grad. Mii de oameni trec zilnic pe lângă gardul cu pricina, fără să se intersecteze cu el, numai eu l-am ninerit în plin picior stâng. De unde rezultă o gaură mare în pantalon, cam cât o palmă (pantalonii mei favoriţi, acum nepurtabili) şi o zgârietură de vreo 20 cm, din care 3 mai adânci.

Ajung acasă, dau cu betadină, schimb pantalonii favoriţi acum nepurtabili şi plec. În drumul spre metrou trec pe la cabinetul medicului de familie, că aşa-m văzut eu în filme, dacă te războieşti cu un gard şi gardul câştigă faci musai antitetanosul.

Prima luptă de convingere cu tanti de la recepţie. Să mă duc la urgenţe că ei n-au antitetanos. Eu spun repede că iau de la farmacie, doar să mi-l facă, trebuie să ajung la serviciu, nu am timp de alergat. Sunt poftită să aştept.

După 15 minute de aşteptat se ajunge la discuţia cu asistentele. Nu, ele nu fac deloc vaccin, cum aşa, fără accordul medicului? Muncă de convingere, dacă medicul e de accord...

Şi pun-te iar pe aşteptat. În sfârşit apare medicul de familie, îmi spune că dacă nu era pământ pe gard e totul în regulă, să pun un pansament şi să vedem dac-o fi nevoie de antibiotic.

Şi ajung în cabinetul asistentelor pentru pansat. Ironice, zâmbitoare, de parcă eram un copil mare şi plângăcios: "cum, dar rana asta mică o puteaţi trata acasă, nu era nevoia să veniţi", "nici nu e nevoie să stric o pereche de mănuşi pentru asta", "puteţi să faceţi baie diseară, nu sunt probleme", "când aţi fost mică cred că aţi avut zgârieruri mai grave; dacă ar fi să faceţi vaccinul din orice..."... Mai că-mi venea să intru în pământ de ruşine că m-am prezentat cu o rană aşa mică.

Şi ce frumoşi au fost pantalonii mei favoriţi.

Morala zilei: Gardul a învins în toate rundele.

Cărţi gratis

Acum vreo 2 săptămâni a fost ziua unui coleg şi sunt desemnată cu strângerea de bani şi cumpărarea cadoului. Aflu dintr-o sursă sigură că şi-ar dori colecţia Sven Hassel aşa că intru pe primul site online şi dau comanda. Aleg ca metodă de livrare curier cu plata ramburs, că deh, încă nu se strânsese toată suma.

După câteva zile de aşteptat, scris e-mailuri şi dat telefoane n-am răspuns de la ei şi decid să trec la alţii. Mai ales că lumea era nerăbdătoare să dăm cadoul omului. Întâmplarea face ca în ziua respectivă site-ul lor să nu-mi meargă. Aşa că nu reuşesc să anulez comanda. Care oricum era în status de procesare de vreo 5 zile.

Ne mutăm la alţii, vine cadoul repede, îl dăm la fel de repede, toată lumea fericită, încă un cadou înmânat cu succes.

Azi însă primesc un colet prin curier la serviciu. Eu îi zic curierului că nu am ce să primesc, că am comandat de mult ceva dar n-am primit răspuns de la ei. Curierul zice că e ramburs 0 şi că trebuie să-mi dea coletul. Mă gândesc că or fi trimis vreo broşură ceva, aşa că semnez de primire şi ... primesc o cutie grea plină cu cărţi. Toate cele 7 cărţi comandate. Pe colet scris mare: Ramburs 0.

Ca om corect pun repede mâna pe telefon şi sun să anunţ oamenii de greşeală. Nimic. Trimit e-mail în care spun ce şi cum. Iar nimic. Sun iară. Abonatul Vodafone nu răspunde.

Trec la verificat conturile bancare, că poate-oi fi fost eu ameţită şi am plătit cu cardul - deşi pe e-mail scrie albastru pe alb plata ramburs. Surpriză! Pe card am mai mulţi bani decât trebuia să am. Misterul se lămureşte repede, am primit 2 alocaţii de la stat. Ce drăguţ, acum trebuie să alerg şi cu returnarea banilor necuveniţi.

Hm! Care erau şansele?

De ce

În metrou.
Dodo: Coborâm Gara de Nord!
Eu: De ce să coborâm la Gara de Nord?
Dodo: Gara de Nord!
Eu: De ce vrei să coborâm. Spune de ce!
Dodo: de ce!

Amintiri

Îmi aduc aminte uneori cum îmi torturam uneori mama la culcare, când nu puteam să dorm fără colţ, faţa mea de pernă. Era un chin în zilele reci s-o spele şi s-o usuce într-o singură zi, caloriferele în epoca ceauşistă erau sloi, ce mai, biata mama se simţea neputincioasă la fiecare spălat de lenjerii.

Şi ce mult mă chinuiam să adorm în serile fără colţ. Cum suspinam seara minute bune, uneori exasperându-mi părinţii.

La fel cum e Dodo acum fără pijamaua albastră şi păturica albastră cu flori galbene.

Şi parcă o aud pe mama spunând uneori cu tristeţe: "Să-ţi dea Dumnezeu, mamă, un copil mofturos ca tine!"

Vecinul neprietenos

Plecăm la plimbare: eu, maia şi cei 2 năzdrăvani. La intrarea blocului ne-ntâlnim cu un vecin. E bătrân şi gras şi abia se mişcă. Şi e singurul din bloc care-mi spune că am copii gălăgioşi. Şi, prin urmare, singurul pe care nu mă bucur când îl văd.
- Ia uite, cei mai cuminţi copii din bloc! începe el conversaţia.
- Da, cei mai cuminţi - aprobă maia, surprinsă plăcut.
- Nu li se aude vocea deloc - continuă el.
- Deloc, deloc - zâmbeşte maia.
Ieşim pe uşă, maia şi copiii coboară scările, eu-i ţin uşa, să intre. E bătrân, în baston, cară-o plasă. Îl salut de la revedere şi-l aud spunându-mi:
- Nişte urlători. Dac-ar fi ar mei i-aş bate tot timpul.

Hm, ce repede uită unii cum le-au fost copiii. Sau nepoţii.

Sinceritate

"Eu nu mint, doar înfloresc puţin adevărul."