Azi am avut o discuție politică cu tata şi ne-am cam zis câteva. Eu l-am amenințat că plec din ţară, el m-a ironizat, şi uite aşa am ajuns să ne certăm pe teme de care în mod normal nu-mi pasă. Pe cine minte mai mult, cine are case mai multe, cine fură mai mult şi care e răul mai mare.
Apoi m-am întristat, e tata, chiar dacă s-a schimbat. El, cel atât de împotriva tuturor, acum e pentru. El, cel care m-a convins să văd dincolo de cuvinte, să analizez, să trag propriile concluzii, el acum nu vede. El, cel care m-a învăţat să cred în adevăr, să urăsc minciuna, acum crede în minciuni.
Îl ştiu încăpăţânat, îi ştiu pasiunea pe care o pune în tot ce face, şi înţeleg, pentru că sunt la fel. Şi da, sunt tristă, şi nu pentru că votăm diferit, ci pentru că azi între noi e o prăpastie, azi am lăsat frâu liber cuvintelor şi ne-am rănit reciproc pentru un viitor în care nu credem, pentru un viitor în care amândoi sperăm să nu fie aşa de rău.
Nu vreau prăpastia asta între noi, copiii mei. Nu vreau să ne dezamăgim, să ne zicem cuvinte rele doar pentru că voi vreţi alt viitor.
De aceea promit (în scris) ca, atunci când veţi avea dreptul să vă alegeți viitorul, să fiu de partea voastră, să vă sprijin alegerile şi să le respect. Şi chiar de-oi crede că eu ştiu mai bine, voi alege viitorul vostru. Pentru că viitorul e al vostru. Şi pentru că voi sunteţi viitorul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu