A fost odată ca niciodată, au fost trei capre. Capre încăpăţânate, se-nţelege, că altfel de capre nu există.Şi într-o bună zi în viaţa lor a apărut un ied. Şi cele trei capre s-au apucat de creşterea şi educarea iedului.
Capra cea mare voia să fie ascultată de celelalte două capre pentru că ea era mai în vârstă şi văzuse şi crescuse atâţia iezi încât ştia totul. Capra mijlocie voia să fie ascultată de celelalte două capre pentru că avea o personalitate puternică şi-i plăcea să comande. Iar capra cea mică dorea să fie ascultată de celelalte două capre pentru că era iedul ei şi simţea că e dreptul ei să-l crească.
Vă daţi seama ce-a ieşit din educaţia iedului. Una din capre îi spunea nu, alta îi spunea da. O capră-i promitea o jucărie, altă capră-i confisca jucăria, că iedul n-a fost cuminte. Iar când iedul nostru neastâmpărat făcea vreo boacănă, apoi să vezi ce morală pe trei voci primea săracul, că nu ştia la care capră să se uite mai întâi.
Şi uite-aşa anii au trecut şi iedul a crescut. Era un ied cuminte, politicos, liniştit, mai puţin momentele de frustrare când tare greu mai era să stai în preajma lui, ar fi scos din sărite şi o piatră. Dar problema cea mai mare era că nu vorbea ca alţi iezi de vârsta lui.
Şi cum pe vremea respectivă orice ied care nu vorbea avea sigur autism şi orice ied mai neastâmpărat avea ADHD, caprele au dus iedul la doctor.
Doctorul a analizat iedul, a analizat situaţia şi a analizat caprele, iar concluzia lui a fost că iedul e normal, doar puţin timid. Şi că problema ar fi caprele, care-l răsfaţă, care-i pun totul pe tavă înainte ca iedul să ceară, care se bagă una peste alta, care se răzgândesc prea uşor, şi multe alte probleme cu caprele.
Şi cum caprele sunt prea încăpăţânate ca să se schimbe (deh, fiecare capră consideră că ea are dreptate şi celelalte două greşesc) au chemat un specialist care să rezolve problema. Aşa că cele trei capre se luptă în continuare, dar iedul face progrese cu terapia Aba.
Şi-am încălecat pe-o şa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu