De ce

În metrou.
Dodo: Coborâm Gara de Nord!
Eu: De ce să coborâm la Gara de Nord?
Dodo: Gara de Nord!
Eu: De ce vrei să coborâm. Spune de ce!
Dodo: de ce!

Amintiri

Îmi aduc aminte uneori cum îmi torturam uneori mama la culcare, când nu puteam să dorm fără colţ, faţa mea de pernă. Era un chin în zilele reci s-o spele şi s-o usuce într-o singură zi, caloriferele în epoca ceauşistă erau sloi, ce mai, biata mama se simţea neputincioasă la fiecare spălat de lenjerii.

Şi ce mult mă chinuiam să adorm în serile fără colţ. Cum suspinam seara minute bune, uneori exasperându-mi părinţii.

La fel cum e Dodo acum fără pijamaua albastră şi păturica albastră cu flori galbene.

Şi parcă o aud pe mama spunând uneori cu tristeţe: "Să-ţi dea Dumnezeu, mamă, un copil mofturos ca tine!"

Vecinul neprietenos

Plecăm la plimbare: eu, maia şi cei 2 năzdrăvani. La intrarea blocului ne-ntâlnim cu un vecin. E bătrân şi gras şi abia se mişcă. Şi e singurul din bloc care-mi spune că am copii gălăgioşi. Şi, prin urmare, singurul pe care nu mă bucur când îl văd.
- Ia uite, cei mai cuminţi copii din bloc! începe el conversaţia.
- Da, cei mai cuminţi - aprobă maia, surprinsă plăcut.
- Nu li se aude vocea deloc - continuă el.
- Deloc, deloc - zâmbeşte maia.
Ieşim pe uşă, maia şi copiii coboară scările, eu-i ţin uşa, să intre. E bătrân, în baston, cară-o plasă. Îl salut de la revedere şi-l aud spunându-mi:
- Nişte urlători. Dac-ar fi ar mei i-aş bate tot timpul.

Hm, ce repede uită unii cum le-au fost copiii. Sau nepoţii.

Sinceritate

"Eu nu mint, doar înfloresc puţin adevărul."

Mare/mic

E vremea comparaţiilor, antonimelor şi cuvintelor. Învăţăm prin imagini, prin exemple,sau jucându-ne: mingea asta e mare, mingea asta e mică, casa asta e mare, casa asta e mică.
Într-o zi Dodo a venit cu următorul exemplu:
- Dodo e mare, Alfi e mic. Dodo face pipi mare, Alfi face pipi mic!

Verde

Viaţa pare mai frumoasă când copacii au crengile încărcate de verde, când se aude ciripit de păsărele gălăgioase şi când miroase a liliac.

Şi parcă orice problemă dispare când soarele zâmbitor saltă pe cer dis-de-dimineaţă şi ne scaldă în căldură până seara târziu.

Puterea cuvântului

Imaginaţi-vă o casă-ntoarsă cu fundu-n jos şi o mamă disperată, neştiind ce să facă mai întâi: să pună rufele la spălat, să dea cu aspiratorul, să ducă gunoiul, să pregătească micul dejun, să scoată copiii la plimbare sau...

Se hotărăşte pentru rufe, aşa că aduce coşul de rufe şi sortează albele de colorate, le aşează pe categorii, le pune în maşină, şi scoate o rufă colorată care a poposit printre cele albe, apoi alta, apoi alta... Deja o ia de la capăt. Şi încă o dată. Şi încă o dată.

E obosită. E nervoasă. Dar doi ochi albaştri o privesc zâmbitori şi o voce moale spune:
- Ajutor.

Cum să nu zâmbeşti când omuleţul te ajută?