Drumul până la Gara de Nord, aproximativ 30 minute, trenul face puţin peste o oră, cei 10 km până-n sat aproximativ 20 minute, deci în total două ore. Exceptând faptul că trebuie să mă trezesc la 7 ca să prind trenul de 9, ceea ce nu prea e plăcut într-o zi de sâmbătă când vinerea ai petrecut până târziu, abia aşteptam călătoria de azi. Şi nu numai că urma să-mi revăd bunica pe care n-o mai văzusem de prin toamnă, dar experiența din anii anteriori era favorabilă, ce relaxant era să stai pe un scaun la soare în timp ce copiii explorau curtea.
Începutul a fost promiţător. Nu am mai alergat prin tren de la un capăt la altul, drumul a fost chiar ok. Până am ajuns la explorat. Explorat care de data asta n-a mai fost o desfătare leneșă pentru însoțitori.
După escala la calculator de unde i-am luat cu forţa au urmat, în ordinea aleatoare a unui creier obosit: băgat lemne în sobă (din fericire în sobă nu era foc), scos apă din butoi cu recipientele de la baloane de săpun (schimbat haine şi confiscat recipiente), alergat pe scări (din fericire fără urmări), deschis fereastră, trântit galerie în cap (incredibil dar fără urmări), mers la cimitir unde au furat lumânări aprinse de la un mormânt şi au făcut un foc din conuri de brad (aici era cât pe ce), revenim la butoiul cu apă de unde au scos apă cu lopăţele de nisip (schimbat haine şi confiscat lopăţele), coborât în gârlă după apă (dar prinşi la timp, înainte să se ude), încuiat în casă (doar cel mare), vărsat soluţia de stropit din grădină, butoi cu apă, butoi cu apă, butoi cu apă... Din fericire au descoperit puţul când ne pregăteam de plecare, dar tare voiau să-l exploreze.
În concluzie, a fost o zi obositoare, cu mulţi peri albi, cu emoţii, de care într-o bună zi îmi voi aduce aminte cu plăcere, dar pe care azi aş vrea să n-o mai repet. Ştiu că e abia începutul, că aşa vor fi multe zile în viitor, că dacă au crescut e mai uşor în unele privinţe dar mult mai greu în altele. Şi mai ştiu că, deşi se mai bat şi se mai muşcă uneori, sunt fraţi şi sunt acolo unul pentru celălalt, o văd în alianţa lor, în cum se antrenează unul pe celălalt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu