Ne-ntâlneam vinerea să stăm de vorbă: ce-am făcut la muncă, ce-am făcut toată săptămâna. Era bine să ai cui povesti, să te mai descarci, şi să asculţi. Ne sfătuiam, spuneam bancuri, ne încărcam bateriile, apoi plecam spre casele noastre la ore târzii, mirosind a fum de ţigară, obosiţi, dar gata pentru o nouă rundă de viaţă. Eram uniţi, eram simpli, eram tineri. Şi credeam că toată viaţa serile de vineri vor rămâne aşa.
Apoi în viaţa noastră au apărut, pe rând, unul câte unul şi ne-au transformat. Erau jucării noi, pline de informaţii, aveai totul cu tine şi pur şi simplu nu puteai să stai fără el în mână: telefonul inteligent. Era atât de util, aveai ceva de verificat, iar cu ajutorul lui discuţiile păreau să evolueze: acum nu ne mai certam juma de oră pe o temă stupidă, găseam imediat răspunsul pe google. Părea că smartphone-ul ne ajută să evoluăm, devenea încet-încet indispensabil.
Încă mai avem serile de vineri. Noi, ăştia cu smartphone stăm pe scaun cu telefonul în mână, cei care încă rezistă pe baricade discutând aceleaşi teme plictisitoare de fiecare săptămână. Da, smartphone-ul ne face să ne simţim mai inteligenţi, mai încrezători în noi şi puţin superiori, că doar avem orice răspuns la degetul mare. Devenim antisociali, egoişti, povestim doar când avem ceva de povestit, nu mai ascultăm ce zic ceilalţi, cutiuţa minune nu ne lasă.
În ce ne transformăm? În a sta unul lângă altul, cu telefoanele în mână, schimbând din când în când câteva cuvinte fără importanţă? Oare ăsta e viitorul nostru social?
Acum ceva vreme văzusem pe facebook un anunţ dintr-o cafenea, care spunea cam aşa: "Nu avem wi-fi. La noi se socializează.". Pare nostim, dar în spatele glumei e un adevăr trist, c-am ajuns să înlocuim oamenii cu telefoane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu