I-am promis că îl voi asculta mereu. Şi totuşi sunt zile când nu o fac. În dimineţile când nu vrea la grădiniță şi-l trag după mine cu forţa, în zilele în care-mi zice că nu-i e foame iar eu-i îndes mâncare pe gât, în zilele în care nu vrea în parc şi eu îl duc, deşi nici eu n-aş vrea, când mai vrea să stea o oră şi eu-i sting lumina şi-l bag în pat.
- Azi nu merg la grădiniță, sunt bolnav - îmi zicea de vreo săptamână.
Părea sănătos, aşa că l-am dus. În sâmbăta acelei săptămâni ne-am internat cu diagnosticul pneuomonie.
- Acum sunt sănătos - mi-a zis într-o zi. De o săptămână alergam de la un doctor la altul, de la o analiză la alta, în aşteptarea unui diagnostic. Nu l-am crezut, deşi tare aş fi vrut să aibă dreptate.
A trecut o lună şi pare că a avut dreptate. Încă îmi stă inima la fiecare sunet de tuse, încă tremur că poate diagnosticul neconfirmat era real, dar el e bine, voios şi plin de viață.
Şi trebuie să-l ascult mai des.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu