Sinceritate

"Eu nu mint, doar înfloresc puţin adevărul."

Mare/mic

E vremea comparaţiilor, antonimelor şi cuvintelor. Învăţăm prin imagini, prin exemple,sau jucându-ne: mingea asta e mare, mingea asta e mică, casa asta e mare, casa asta e mică.
Într-o zi Dodo a venit cu următorul exemplu:
- Dodo e mare, Alfi e mic. Dodo face pipi mare, Alfi face pipi mic!

Verde

Viaţa pare mai frumoasă când copacii au crengile încărcate de verde, când se aude ciripit de păsărele gălăgioase şi când miroase a liliac.

Şi parcă orice problemă dispare când soarele zâmbitor saltă pe cer dis-de-dimineaţă şi ne scaldă în căldură până seara târziu.

Puterea cuvântului

Imaginaţi-vă o casă-ntoarsă cu fundu-n jos şi o mamă disperată, neştiind ce să facă mai întâi: să pună rufele la spălat, să dea cu aspiratorul, să ducă gunoiul, să pregătească micul dejun, să scoată copiii la plimbare sau...

Se hotărăşte pentru rufe, aşa că aduce coşul de rufe şi sortează albele de colorate, le aşează pe categorii, le pune în maşină, şi scoate o rufă colorată care a poposit printre cele albe, apoi alta, apoi alta... Deja o ia de la capăt. Şi încă o dată. Şi încă o dată.

E obosită. E nervoasă. Dar doi ochi albaştri o privesc zâmbitori şi o voce moale spune:
- Ajutor.

Cum să nu zâmbeşti când omuleţul te ajută?

Timpul

De ceva vreme viaţa mea merge pe repede înainte. Azi e luni, mâine-i vineri, trec săptămânile de parcă ar fi zile.

Cineva-mi spunea că atunci când ai copii observi cât de repede trece timpul.

Acum timpul se măsoară-n altceva, 1 metru = 3 ani şi o propoziţie de 3 cuvinte = 1 an şi zece luni.

Aş vrea să am o telecomandă a timpului, să pot opri timpul măcar o clipă, să mă uit la minunile mele acum cu atenţie, să îi văd cum cresc milimetru cu milimetru, cum construiesc cuvântul literă cu literă. Aş vrea ca săptămâna mea să nu se rezume doar la 7 proiecte, 3 maşini de spălat, 1 casă de curăţat şi alte câteva numere asemănătoare.

Dar timpul nu poate fi oprit şi zboară mai departe şi-l văd trecând, îl aud, îl simt. Şi mă bucur că omuleţii mei cresc. Doar că uneori aş vrea să treacă mai încet.

Atacul superofertelor

De ceva vreme căsuţa mea e invadată de e-mailuri cu superoferte. La început am încercat bucuroasă câteva, dar superofertele nu prea au avut nimic de-a face cu ofertele (cu o excepţie) şi m-am lăsat păgubaşă.

Şi sătulă să şterg zilnic mail cu mail (deh, versiunea precedentă de Yahoo Android nu-mi permitea selectarea mai multor e-mailuri pentru ştergere) am început să mă dezabonez. Doar că ... surpriză. Ziua următoare am primit superoferte de la alţii. Parcă mai multe. Ca în poveştile cu hidre când tai un cap şi cresc alte 3 în loc. Aşa şi cu e-mailurile astea. Te chinui minute bune să localizezi acel "click aici pentru dezabonare" scris cu litere prea mărunte pentru ochii mei miopi, completezi ditamai formularul, ca apoi să primeşti aceeaşi Marie dar cu altă pălărie?

Noroc că a apărut o nouă versiune de Yahoo Mail! Din 10 clickuri am selectat e-mailurile cu oferte, cu al 11-lea click le trimit în coşul de gunoi virtual... Mai rapid ca orice dezabonare.

A treia literă din alfabet

Martie e luna evaluărilor în cam toate corporaţiile. De pe la sfârşitul lui decembrie primeşti liste cu persoane de evaluat. În fiecare zi cel puţin o persoană de evaluat. Ce cred eu despre persoana respectivă? Cum discută cu clienţii? E organizată? Are simţul afacerii? Ştie să jongleze cu proiectele? E dedicată companiei? Cum reacţionează în situaţiile stresante? Şi multe altele asemănătoare. La fiecare trebuie să dai o notă de la 1 la 5. Şi fiecare notă trebuie explicată, cu exemple: de ce cred eu că respectivul e un dobitoc, pardon, că merită nota 1 la "oferă ajutor colegilor"? Că aşa l-a făcut mă-sa nu-i un răspuns valid, trebuie să povesteşti cum în data de ..., ora de ... i-ai cerut ajutorul colegului Cutare în următoarea problemă, dar el a refuzat să te ajute motivând că nu are timp (ataşez e-mail), doar că se juca biluţe pe telefon (ataşez poza 1 de la ora ..., poza 2 de la ora... şi poza 3 de la ora ..). Că dacă nu poţi motiva astfel va crede şeful că ai tu ceva cu colegul.

După ce toată lumea completează listele eşti invitat să-ţi faci evaluarea. Cât de bun crezi tu că eşti şi de ce? Demonstrează că eşti dedicat companiei. Că eşti pasionat de job (statul peste program e mai mult la minus, în ochii şefilor eşti ineficient).

Iar la sfârşit vine întâlnirea cu şeful când se discută toate de mai sus. Cum te vede şeful, cum te văd colegii, cum te vezi tu, ce faci bine, ce nu faci bine. Ţi se atrage atenţia că stai cam rău la integrarea în echipă şi poate ar trebui să ieşi mai des cu colegii seara la o bere (serios? Credeam că viaţa de după 18 îmi aparţine). E bine că te descurci singur(ă), dar uneori pierzi prea mult timp încercând să rezolvi singur(ă) când ai putea întreba (Da? Pe cine?). Nu comunici colegilor de proiect ce probleme sunt şi cât durează rezolvarea lor (de parcă ar înţelege). Sau: e bine că eşti proactiv(ă), dar unor colegi nu le place pentru că bla, bla, bla. Scorul final: 130 din 150. Categoria: la mijloc, C, hai să zicem cu steluţă, aşa un C1 (dar tot C). Că doar nu voiai să fii în B după 8 luni de muncă. Şi în plus Cutărică are salariul cel mai mic şi e păcat, uite ce bine lucrează... Poate la anul...

Sau varianta 2: ai avut câteva greşeli, cd dacă s-au pierdut câteva mii de euro, nu a fost o sumă prea mare şi în final nici nu a fost numai vina ta. Tu ţi-ai dat toată silinţa, dar clientul e cam aberant. Ne place cum organizezi ieşitul la ţigară, cum strângi colegii, uneşti echipa, e excepţional ce faci. Nu stai peste program deci ştii să-ţi organizezi munca. Scorul de la colegi nu a fost prea bun, dar cred că nu te văd prea bine. Scor final 80/150. Categoria C cu minus.

Oare de ce s-o mai pierde atâta timp cu evaluările când oricum ieşim aproape toţi în C? Ori că-ţi faci treaba bine, fără greşeli, ori că mai greşeşti şi-ţi mai bagi picioarele, la final tot litera C apare în dreptul nostru. Mărirea tot mărire, bonusul tot bonus... Doar timp pierdut.

Ciocolată ungurească

De 1 an de zile, de când a început să mai spună câteva cuvinte Dodo spunea la ciocolată "tată". Am încercat să-l atrag cu 4 silabe, dată fiind obsesia lui pentru numere, am repetat la nesfârşit cio-co-la-tă cu pauze astronomice între cele 3 liniuţe, nimic. Ieri însă:
- Vreau (cuvânt neînţeles)!
- Ce vrei?
- Vreau (cuvânt neînţeles)!
Mă uit nedumerită la soţ. El râde şi-mi spune:
- Cred că zice ciocolată cu accent unguresc.
- Vreau cioco-lata! de data asta clar.

Ne-am dumirit cu cuvântul. Dar accentul de unde l-o avea?