Serbarea s-a terminat: s-au spus poezii, s-au cântat cântece în română, engleză, franceză şi germană, s-au dansat dansuri populare şi acum a venit Moşu cu sacul plin. Se împart daruri, întâi grupa mică, mici Crăciunei şi Crăciuniţe, roşii, zâmbitori, gălăgioşi, obosiţi. Cei mari, în costume populare stau în spatele scenei, unii mai nerăbdători, abia ţinuţi de educatoare, alţii mai potoliţi, dar la fel de emoţionaţi.
Părinţii şi-au pierdut răbdarea, s-au strâns toţi lângă scenă. E greu să-ţi vezi copilul pe scenă, e greu să găseşti un loc de unde să poţi face o poză, e greu să ajungi lângă scară să-ţi iei copilul, parc-ai fi într-un autobuz la o oră de vârf. Se aud murmure de nemulţumiri, se dau coate, se împing, dar, din fericire, pe măsură ce copiii-şi primesc cadourile şi sacul moşului se goleşte cordonul de părinţi se răreşte.
Copiii îşi desfac cadourile, sunt încântaţi, sunt fericiţi. Unele sunt imense, greu de ridicat. Jucării scumpe, mari, imense. Oare pentru că suntem români şi simţim nevoia să epatăm, sau pentru că timp de 2 ore, comorile noastre cele mai de preţ ne-au făcut să ne simţim mândri, fericiţi şi acum simţim nevoia să-i recompensăm pe măsură?
Copiii sunt fericiţi, l-au întâlnit pe Moşu, au primit cadouri frumos împachetate, şi acum, înconjuraţi de braţele iubitoare ale părinţilor desfac surprizele. Se aude bucurie peste tot în jurul meu, Moşu a îndeplinit dorinţe neaşteptate. Una răsună mai tare ca celelalte, o voce de Crăciuniţă îmbujorată:
- O tabletă!
Părinţii strălucesc de bucuria fetiţei:
- Ai văzut? Se pare că ai fost foarte cuminte de ţi-a adus Moşu o tabletă.
Din hârtia foşnitoare se vede mărul muşcat al unui i-Pad.
Mda. Jucăria perfectă pentru un copil de 3 ani.
Şi mie mi se spune că exagerez cu jucăriile?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu