În "The Change-up", după schimbare, Dave are un sfat pentru Mitch: "Copiii tăi sunt grozavi orice ar face. Când fac câte o criză e ori pentru că trec printr-o fază, ori sunt obosiţi. Ceilalţi copii sunt fie prost-crescuţi, fie obraznici".
Of, nevoia asta de a ne confirma perfecţiunea ca părinte criticând greşelile altora se pare că e universală.
Mi-am promis acum ceva vreme să nu mai comentez alţi părinţi. Observăm frânturi din viaţa altora, nu am călcat niciodată în pantofii lor, ce nouă ni se pare greşit şi uşor în partea cealaltă poate fi corect şi greu. Sau poate greşit şi greu. Şi dac-ai fi tu în greul acela, poate ai face la fel de greşit. Sau poate mai greşit. În direcţia opusă a ce gândeşti.
Dar totuşi, am şi eu limitele mele. Imaginaţi-vă următoarea scenă într-o parte a unei parcări Auchan nu foarte circulată: doi bărbaţi jucând tenis cu un cărucior de cumpărături. Adică unul îşi lua avant şi lansa căruciorul, celălalt îl primea şi-l lansa înapoi. Cu fiecare tură viteza creşte, bărbaţii capătă experienţă în lansare.
Până aici toate bune: joacă de bărbaţi aţi zice. Ce e periculos în asta?
Dar dacă în fundul coşului, în picioare, testându-şi echilibrul s-ar afla un copil de 2 ani? Un copil care râde încântat de joaca cu cei mari, fără să ştie ce pericole ar putea apărea. Pentru el e o joacă, ceva distractiv pentru care primeşte laude.
Mda, nu pot judeca. E un tată care are grijă de copilul lui, care se joacă cu copilul lui. Care nu vede pericolul din spatele jocului, care crede că e suficient de rapid să prindă căruciorul, sau copilul în cazul în care ar cădea. Să arunce piatra cel care n-a avut cap spart, buză spartă sau claviculă ruptă. Eu nu pot judeca.
Dar totuşi... Totuşi mă minunez de ce le trece altora prin cap.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu