În vizită

Era vară, Dodo avea puţin sub 1 an, Alfi nu era încă în planuri. Am mers în vizită la doi prieteni, un el şi o ea, pe care nu-i mai văzusem de vreo 2 ani, deci din viaţa dinainte de copii.

La început părea frumos. Ei stăteau la curte, urma să facem un grătar, să povestim una alta.

Ca părinţi proaspeţi evident că am vorbit mult despre copilul nostru. Cât de mişto e viaţa cu Dodo, cât de perfect e, cât de mult ne-a schimbat viaţa şi alte chestii înălţătoare pe aceeaşi temă. Poate prea mult pentru un cuplu fără copii şi care nu au în planul apropiat copil. Îi simţeam plictisindu-se, dorind să schimbe subiectul, sătui, dar cumva nu ne puteam opri din povestit.

Iar el, obiectul adoraţiei noastre, completa perfect tabloul: întâi s-a îndrăgostit de câinele vecinului şi stătea lipit de gard, râzând şi vorbindu-i în bebeleasca lui. Din păcate câinele nu-i împărtăşea pasiunea şi lătra la omuleţul de la gard cu nişte acute de-ar fi tremurat chiloţii pe noi de n-ar fi existat gardul înalt. Încercam să iau copilul de la gard, să-i arăt alte puncte de interes din curtea mare, dar câinele vecinului îl atrăgea ca un magnet. Şi timp de 4 ore am ascultat cele mai tari "ham-ham"-uri din viaţa mea.

După o masă copioasă, 2 borcane de mâncare de-a lui, urmarea a fost multă şi mirositoare. Atât de multă încât curgea din scutec pe dalele frumos măturate. Chiar înainte de a fi masa noastră gata. Cel mai bun mod de a ura poftă bună, să vezi cum e schimbat un copil şi cum se şterg dalele de o chestie lipicioasă, urât mirositoare.

A urmat apoi masa în lătratul câinelui. Eu mai mult în picioare, alergând după copil. După o perioadă de linişte, am scos copilul la plimbare, în speranţa că va adormi. Nu mai ţin minte dac-a adormit, dar cât am plimbat copilul pe străduţă tare linişte mai era.

Am revenit în curte unde joaca cu câinele a reînceput. Nu înainte de a sparge o scrumieră şi a împrăştia sânge peste tot. Fără plâns, era în perioada în care râdea la vaccinuri. Dar cu dale şi haine înroşite.

Iar la plecare, când îl ţineam în braţe să nu mai ajungă la câine, că toată lumea suferea de durere de cap, a ajuns cumva la sonerie şi lunga viaţă a soneriei a încetat aici. Cum a reuşit el s-o smulgă din perete, nu ştiu, dar clar nu se mai putea pune la loc.

Şi uite-aşa vizita s-a-ncheiat şi altă invitaţie n-am mai primit.