Plecăm la plimbare: eu, maia şi cei 2 năzdrăvani. La intrarea blocului ne-ntâlnim cu un vecin. E bătrân şi gras şi abia se mişcă. Şi e singurul din bloc care-mi spune că am copii gălăgioşi. Şi, prin urmare, singurul pe care nu mă bucur când îl văd.
- Ia uite, cei mai cuminţi copii din bloc! începe el conversaţia.
- Da, cei mai cuminţi - aprobă maia, surprinsă plăcut.
- Nu li se aude vocea deloc - continuă el.
- Deloc, deloc - zâmbeşte maia.
Ieşim pe uşă, maia şi copiii coboară scările, eu-i ţin uşa, să intre. E bătrân, în baston, cară-o plasă. Îl salut de la revedere şi-l aud spunându-mi:
- Nişte urlători. Dac-ar fi ar mei i-aş bate tot timpul.
Hm, ce repede uită unii cum le-au fost copiii. Sau nepoţii.
Au, ce si-ar fi auzit urechile daca-mi zicea mie asa ceva! Uaaa!
RăspundețiȘtergereHm, nu-i raspund la mojicii pentru ca in copilarie am stat destul prin casa lui, mie-mi era frica singura in casa pana veneau parintii de la munca si el avea cea mai cumsecade soacra de pe planeta care ma lua la ea.
Ștergere