Îmi aduc aminte uneori cum îmi torturam uneori mama la culcare, când nu puteam să dorm fără colţ, faţa mea de pernă. Era un chin în zilele reci s-o spele şi s-o usuce într-o singură zi, caloriferele în epoca ceauşistă erau sloi, ce mai, biata mama se simţea neputincioasă la fiecare spălat de lenjerii.
Şi ce mult mă chinuiam să adorm în serile fără colţ. Cum suspinam seara minute bune, uneori exasperându-mi părinţii.
La fel cum e Dodo acum fără pijamaua albastră şi păturica albastră cu flori galbene.
Şi parcă o aud pe mama spunând uneori cu tristeţe: "Să-ţi dea Dumnezeu, mamă, un copil mofturos ca tine!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu