miercuri, 10 iunie 2015

Centrul Spa al hotelului Orizont din Călimăneşti


Weekend-ul prelungit a adus ditamai puhoiul de oameni în staţiune, atât de pline şi aglomerate erau piscinele cunoscute încât n-aveai loc să arunci un ac. În căutarea unui loc mai liber am ajuns pe pagina lor, hotel Orizont. Şi cum ce-am văzut a fost dragoste la prima vedere, ne-am zis că aici mergem.

Am plătit la recepția hotelului 100 lei intrarea, 40 de lei de adult, 20 de copil (sub 3 ani gratis), apoi am urcat un etaj spre centrul spa. La intrare sunt vestiarele unde te poţi schimba şi dulăpioare cu cheie unde să-ţi laşi bagajele. Apoi primeşti prosoape, curate, pufoase, colorate şi noi şi eşti trimis la duşuri. Bărbații în stânga, femeile în dreapta.

Odată spălaţi treci pe lângă toalete, sala de masaj şi salină şi urci un etaj spre sala mare unde te aşteaptă 2 piscine, 3 duşuri colorate şi 2 jacuzzi. Şezlongurile de lemn sunt aliniate frumos pe margine.

Piscina cu apă dulce are apă încălzită, e loc suficient de înotat, nu e foarte adâncă (cred că 1.5m) şi are o perdea de apă tare îndrăgită de copii, ce n-ar mai fi plecat de lângă ea.

Piscina cu apă sărată e mai micuţă şi nu foarte adâncă. Are băncuţe pe margine, să poţi sta în fund, greu de realizat întrucât apa sărată te ridică imediat. Atenţie mare să nu vă intre apă în ochi, e tare neplăcută senzaţia.

Cele trei duşuri colorate, roşu, galben şi verde te aşteaptă pentru un duş vesel înainte şi după o baie în piscină.

O uşă din sticlă ce se deschide la apăsarea unui buton desparte zona de relaxare, unde copiii n-au voie. Aici sunt 3 şezlonguri, o saună uscată, o saună umedă (turcească), o fântână de gheață şi DUŞUL, acel duş cu multiple programe, din care poţi selecta o ploaie tropicală sau o ceaţă umedă.

Spa-ul este despărțit de o uşă de sticlă de bar, unde poţi juca un biliard (contra cost) sau să-ţi cumperi ceva rece de băut. De aici poţi ieşi pe terasă, să priveşti muntele şi să stai o clipă la soare pe unul din şezlongurile comode.

N-am uitat de salină, unde ne-am relaxat, am încercat să mergem pe sare şi am vizitat grota micuţă.

Şi după multe ore de relaxare am plecat cu bateriile încărcate spre o nouă săptămână de muncă.

Iar la următoarea vizită în zonă sigur ne vom caza la hotelul ce găzduiește o asemenea minune spa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu