Recunosc, n-am citit prea multe despre oamenii implicaţi în proiect, cine sunt şi ce vor să facă. Nu m-au convins cu planuri de afaceri şi chart-uri frumoase. M-au convins doar cu îndemnul lor, să adunăm mulţi câte puţin din puţinul nostru şi să facem ceva util. Ceva de care avem neapărată nevoie, ceva ce n-ar trebui să lipsească dintr-o ţară europeană. De fapt, din nicio ţară.
Am cunoscut oameni disperaţi în încercarea de a strânge la timp suma necesară unui tratament în altă ţară, am văzut lupta cu timpul, disperarea că nu vor reuşi la timp, ţârâita cu care vin bănuţii. M-am bucurat pentru ei când au reuşit să câştige prima luptă, cea financiară, deşi greul abia începea, deşi pierduseră deja timp preţios atât de necesar în lupta cea mare. Această primă luptă, deşi greu câştigată lăsa un gust tare amar. Ce bine-ar fi fost să avem şi noi un spital încăpător, dotat cu tot ce e nevoie, unde să se poată trata toţi oamenii, să nu mai fie nevoie de strâns de bani, să poţi începe tratamentul cât mai repede...
Dar dacă statul nu poate şi nu vrea să construiască un spital de care avem atâta nevoie, noi de ce nu putem? Da, întrebarea asta m-a măcinat mult timp, dar eu-s mai comodă din fire, am idei multe, mai greu cu pusul în practică.
Iată însă că au apărut oameni minunaţi, capabili să-şi sacrifice timpul, să lupte pentru acest proiect frumos. Oameni care cer doar 1 leu.
Eu mi-am propus să-i ajut, pentru început voi dona 1 leu pe zi.
Puteţi afla mai multe pe site-ul proiectului: www.1leu.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu