În februarie Dodo a început grădiniţa. Primele 3 zile a mers fără probleme, apoi a plâns două săptămâni, apoi s-a obişnuit şi a-nceput să-i placă... Până prin septembrie când au trecut la activităţi.
În mai mi-am revăzut fratele, după 5 ani.
Am revenit la muncă după o pauză de 2 ani, 10 luni şi o săptămână, unde am fost primită cu braţele închise; acum pornesc aproape de la zero, echipă nouă, tehnologie nouă, ore de stat peste program, ca în producţie. Mi-e dor de vechiul meu post, de ceea ce făceam, de colegii din fosta echipă. Dar începe să fie bine şi aici.
În iunie am fost cu Dodo la evaluare psihologică. Cei de la grădiniţă îl suspectau de autism. Nu vorbea, nu interacţiona cu alţi copii şi părea să nu-nţeleagă când i te adresai. Au urmat câteva şedinţe de logopedie, dar am renunţat repede, pentru că nu colabora.
În septembrie a fost accidentul lui tata. Din fericire n-a fost grav, dar clar septembrie nu e o lună bună pentru noi.
Tot în septembrie Dodo a renunţat la scutece. Trecerea la oliţă a fost foarte uşoară, nici n-am simţit-o. Acum înţeleg ce înseamnă să aştepţi până e copilul pregătit, deşi n-aş putea descrie semnele. Vârsta: 3 ani şi o lună, după babycenter.com vârsta medie pentru băieţi în America.
În noiembrie am fost la Disneyland. A fost aşa frumos, puţin cam rece dar fără cozi infernale, ne-am dat în aproape toate chestiile alea. Două zile de magie, o zi de reîntâlnit prieteni vechi, a fost cea mai frumoasă vacanţă, chiar dacă cea mai scurtă.
Şi a venit un decembrie plin de cadouri peste cadouri, cu un moş Crăciun generos şi bucurie de copii în pijamale scotocind pe sub brad.
Ce-mi doresc în noul an? Sănătate, că-i mai bună decât toate. În al doilea rând o vacanţă frumoasă. Şi dacă am noroc şi mai ales curaj să-mi schimb şi locul de muncă...
La mulţi ani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu