De felul meu nu prea sunt amatoare de team building-uri: la ora 11 seara cel târziu mă pregătesc de dormit, Baccardi Breezer e singurul alcool pe care-l pot bea (şi nu mai mult de o sticlă, altfel ameţesc), iar la capitolul socializare cu colegii pe care-i văd pentru prima dată clar nu excelez. Dar cum eram în căutarea unui hotel pentru vacanţa de vară şi team building de astă toamnă se organiza în hotelul mai sus menţionat m-am hotărât să merg în recunoaştere. Şi ce-am găsit acolo mi-a plăcut: un hotel modern situat pe plajă, camere mari şi curate, mâncare delicioasă, spaţiu de joacă pentru copii în interior şi în exterior, şi ce am văzut în friguroasa zi de toamnă târzie a fost suficient.
În noiembrie a început early booking, direct la ei, 33% reducere, dar pentru clienții fideli se mai aplica un discount. Şi conform înţelepciunii populare mi-am achiziționat eu iarna carul, adică 6 nopţi all inclusive, cameră family pentru luna iunie.
Dacă mi-ar fi spus cineva acum câţiva ani că va veni o zi în care îmi voi cumpăra o vacanță all inclusive nerambursabilă cu 6 luni înainte i-aş fi râs în faţă. Dar iată că a venit ziua aceea.
Şi deşi părea aşa departe (6 luni!), timpul a trecut repede şi a venit şi ziua mult aşteptată.
Am ajuns la hotel în jurul orei 18 şi totul a început perfect: loc în parcarea păzită pentru maşina noastră, cazare rapidă, bagajele transportate cu căruciorul.
Camera aşa cum îmi aminteam: mare, cu mobilier aproape nou, un pat foarte mare şi o canapea extensibilă, dulap, birou, mini bar, două fotolii cu o măsuţă, televizor lcd, aparat de aer condiționat, şi suficient loc să te învârţi. Baia mare, cu cadă şi prosoape albe şi pufoase. Balconul cu 2 fotolii şi o măsuţă nu mi s-a părut prea sigur pentru copii aşa că l-am evitat. Iar priveliștea de vis, vedeai marea chiar din pat.
Mâncarea a fost foarte bună. Micul dejun foarte variat, la fel în fiecare zi, dar nu ne-am plictisit deloc. La prânz şi cină preparatele se schimbau de la o zi la alta şi puteai alege între tradiţionalul grătar cu cartofi prăjiţi (pe terasă) sau multele preparate delicioase (mai ales vita şi salatele). În fiecare seară aveau un fel cu fructe de mare. Iar dulciurile foarte bune. Şi între prânz şi cină puteai servi pizza şi hotdog.
Mi-a plăcut că bebelușii nu erau uitaţi, existau legume fierte şi un blender să îi poţi prepara tu masa aşa cum vrei.
Băuturile erau la dozator din gama Pepsi şi Prigat. Pentru amatorii de tărie aveau bere (draft), vin alb, vin roşu, vermouth, whisky, gin şi vreo 2-3 cocktail-uri uşor de amestecat (cum ar fi ginul tonic). Mai puteai alege cafea, ciocolată caldă sau ceai, sifon sau apă plată. Erau patru baruri, unul în holul hotelului, unul pe terasa restaurantului, unul lângă piscină şi unul pe plajă, cu program variabil, dar cel puţin unul din ele deschis între 8 şi 23. La barul de la piscină serveau şi înghețată.
Pe plajă aveai asigurate şezlonguri, spuneai numărul camerei, alegeai dintre cele libere şi ţi se aduceau salteluţe pufoase. Primeai şezlong pentru fiecare adult şi copil peste 7 ani. La cazare primeai cardurile pentru prosoapele de plajă pe care le puteai lua de la barul de la piscină. Mi-a plăcut că nu era nebunia cu "rezervarea" şezlongului pe plajă de cu noaptea în cap, poate şi pentru că un prosop pierdut costa 70 de lei.
La piscină nu prea am stat când la o aruncătură de băţ ne aştepta marea cu valuri şi nisipul cald şi fin. Dar erau destule şezlonguri libere.
În hotel se mai găseşte un magazin cu articole de plajă şi suveniruri, unde preţurile sunt decente, şi un magazin "Photohotel" care oferă o şedinţă foto pe plajă şi o poză gratuită pentru o experiență de "neuitat". Puteţi cumpăra restul pozelor la "numai" 35 de lei bucata doar pe suport de hârtie, dacă vreţi mai multe se fac reduceri, şi, cel mai important, nu întârziaţi atunci când sunteţi programat, altfel riscaţi să rămâneți fără poză. Domnul fotograf are un program doar de el ştiut şi un telefon la care răspunde când are chef. Şi uneori pare că a lipsit de la lecţiile de "client service".
Spaţiul de joacă de afară e chiar pe plajă, în faţa terasei restaurantului. Ziua e cald, bate soarele, dar seara e tare plăcut: au câteva topogane, leagăne pentru bebeluşi şi pentru copii mari, iar mai spre plecare apăruse şi o junglă gonflabilă.
Spaţiul din interior e mare şi au multe jucării. Şi între anumite ore au pe cineva care să se ocupe de copii. În perioada în care am fost noi era o singură fată şi avea program 10-16, dar am înţeles că în sezon sunt 2 şi programul ar fi 10-19. Poţi merge însă şi în afara orelor de program, camera este deschisă.
Seara au spectacole de teatru: teatru de păpuși pentru copii lângă piscină de la 21, apoi o piesă pentru cei mari de la 22.
Per total a fost o experiență frumoasă şi probabil vom reveni la hotelul "unde nu plăteşti nimic".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu