Valea Negraşului

Mă plângeam eu colegelor de experienţa nu prea plăcută cu aglomeraţia de Valea Prahovei (poveste aproape la fel de lungă cât drumul aici). şi cât de mult vreau şi eu un munte "mai aproape". Adică să fie aer curat şi răcoros şi să ajungi în 2-3 ore. Şi-mi recomandă o colegă o pensiune pe Valea Doftanei. Intru eu pe site, îmi place ce văd, review-uri ok, lumea mulţumită de pensiune, nemulţumită de ultimii 3 kilometri de drum, preţuri foarte bune, aşa că fac o rezervare prin telefon pentru o noapte de sâmbătă, să ne bucurăm şi noi de câteva ore la munte (dar nu în maşină).

Vine şi ziua mult aşteptată şi plecăm cu mic cu mare (am luat şi bunica din dotare) spre pensiunea "Valea Negraşului".

Drumul e tare frumos: treci prin Câmpina, urcând pe coline, frumos tare cartierul acela, apoi mergi pe lângă o Doftană liniştită cu fumul înălţându-se semeţ de la grătare multe (ceea ce înseamnă timp frumos), apoi urcă şerpuind pe munte până dai de ditamai barajul de la Paltinu, apoi se domoleşte oleacă şi-ţi aruncă în faţă case frumos răsfirate.

După ce treci de centrul comunei apare la un moment dat o intersecție cu 2 drumuri în dreapta, unul ce trece apa şi unul forestier. De aici ar trebui să mai fie aproximativ 3 kilometri. Aveţi grijă, GPS-ul vă poate duce în continuare pe şosea, nu e ok. Trebuie să urmaţi drumul forestier (anul trecut era un banner cu indicaţii, pe care noi nu l-am luat în seamă, că GPS-ul ştie mai bine).

Drumul ăsta forestier tare prost mai e. Cred că l-am făcut în 30 de minute şi am simțit fiecare piatră. De câteva ori ne venea să întoarcem, mai ales că părea că mergem în pustietate.

Într-un final am ajuns, într-un luminiş e pensiunea Negraş, alături ditamai viloaia şi în rest verdeață la poale de stâncă.

Apartamentul nostru ok, singura nemulţumire că nu avea uşă între cele 2 camere. Curat, lenjerie ok, prosoape bune, frigider, televizor, chiar şi o carte de citit, mult mai bine decât ne aşteptam.

La restaurant preţurile erau rezonabile şi mâncarea bună. În afară de noi era un grup mare, sărbătoreau ceva, aşa că am stat pe terasă, aer curat, peisaj frumos şi răcoare. Copiilor le-a plăcut pajiştea, ţarcul cu animale şi iazul cu peşti, am făcut şi o plimbare pe malul râului, timpul a trecut repede şi frumos.

Dimineața n-am putut pleca fără un mic dejun copios, nu ştiam ce să mai alegem din menu, tare bune erau toate. Iar copiii au fost tare încântaţi să primească lapte cald în cănuţe de lut (deşi nu era în menu, special pentru ei).

Ne-a părut rău când am plecat, în primul rând că lăsăm aşa frumuseţe în urmă, apoi să parcurgem iar cei 3 kilometri de drum prost. Dar per total a fost o experiență plăcută.