În autobuz

Eroii următoarei scenete sunt un domn puţin într-o ureche, că nu mirosea a alcool şi un macho tip sală, îmbrăcat într-un trening roşu.

Pe domnul într-o ureche era imposibil să nu-l remarci. Intra în vorbă cu lumea din autobuz de parcă i-ar fi fost vechi prieteni, povestea tare, fără cap şi coadă, sărea în ochi imediat.

Treningul roşu era şi el uşor de remarcat. În primul rând pentru treningul roşu pe care scria mare Adidas, să nu cumva să nu observi firma. Era lucrat omu, probabil petrecuse mult la sală şi se învârtea prin faţa uşii din spate de parcă defila pe un podium.

Domnul într-o ureche se apropie de uşă. Urma să coboare la prima staţie, treningul roşu stătea în uşă de vorbă cu un om obişnuit.

- Ce stadion e ăsta? întreabă domnul într-o ureche. Lia Manoliu?!

Părea că şi-a răspuns singur, dar treningul roşu ţine să-l corecteze dispreţuitor.
- Cum să fie Lia Manoliu? Lia Manoliu e în Pantelimon.
- Domnule, aşa mi-a zis nevasta mea, că Lia Manoliu e pe lângă Caşin.
- Da, şi te pomeneşti că staţia care urmează e Gara Băneasa.
- Cum să urmeze domnule Gara Băneasa. Mă-nveţi dumneata pe mine Bucureştiul?

Între timp autobuzul trece de stadion şi domnul într-o ureche vede numele stadionului, care clar nu era Lia Manoliu. Anunţă tare:
- E stadionul de rugby!

Nu aud replica treningului roşu, dar probabil conţine şi un "băi", că domnul într-o ureche se aprinde:
- Nu mă lua cu băi domnule, că nu sunt băi. Băi sunt la Felix, la Herculane.

Autobuzul ajunge în staţie şi domnul într-o ureche coboară. Treningul roşu e puţin nelămurit, încă procesează, nu-şi dă seama dacă a fost jignitor. Se uită spre omul obişnuit, aşteptând o confirmare. Omul obişnuit zâmbeşte.

- Îl bat? întreabă treningul roşu.

Omul într-o ureche stă în staţie şi comentează:
- Eu mi-am servit patria! Nu v-am vorbit stând jos. Eu mi-am servit patria, tu ce ai făcut?

Uşile autobuzului se închid, tocmai când treningul roşu decide să-l bată. Se decide greu treningul roşu, dar şi când se decide... Acum vrea să coboare la prima, să ia taxiul şi să-l caute. E nervos, mai scapă câte o ameninţare printre dinţi. Lângă el omul obişnuit zâmbeşte.

Că suntem un popor de oameni nervoşi, o văd în fiecare zi în drum spre muncă. Înghesuială, împins, ceartă, uneori cuvinte grele, te obişnuieşti repede. Dar că o discuție din autobuz ar putea ajunge uşor la bătaie, nu mi-am imaginat.