Bobocel nu vrea la grădiniță

Fiecare dimineață era un chin pentru mama Gâscă. Lui Bobocel nu-i plăcea deloc la grădiniță, şi, prin urmare, refuza să se îmbrace şi să meargă.

- Vreau acasă! se alinta el.

Sătulă de atâtea proteste, joaca de-a "îmbracă-mă, eu mă dezbrac", mersul de melc şi negocierile de zi cu zi mama Gâscă îi permise lui Bobocel să rămână singur acasă.

- Va fi cea mai frumoasă zi din viața mea! anunţă Bobocel.

Rămas singur Bobocel nu mai putea de bucurie. Plănuia să se joace mult, să se uite la televizor la desene, să mănânce ciocolată şi înghețată pe săturate şi să facă o baie lungă cu multă apă.

Nu trecuse nici măcar o oră şi Bobocel epuizase toată lista lui. De jucării se plictisise, la televizor erau aceleaşi desene plictisitoare în reluare, baia n-avea niciun haz fără o mamă Gâscă îngrijorată de nivelul apei şi parcă-l durea şi burtica de la atâta ciocolată.

Bobocel se plictisea, ba începu să audă sunete ciudate, care-i făceau inima să se strângă. Să stea acasă singur nu era chiar atât de amuzant pe cât credea, era chiar plictisitor. Şi timpul trecea aşa de greu...

Şi iar zgomote ciudate. Bobocel se ascunse în dulap, printre hainele mamei. Parcă aici se simţea în siguranță. Lacrimile îi curgeau pe obraji, burtica îl durea, era speriat şi timpul parcă stătea pe loc.

- Dacă eram la grădiniță acum mă jucam în curte cu ceilalţi copii...

În sfârșit se făcu ora magică când mama Gâscă şi Bobocuţ intrată pe uşă. Bobocel ieşi din dulap şi se aruncă în braţele mamei sale.

- Ştii mami, până la urmă nu-i aşa de rău la grădiniță.

Mama Gâscă zâmbi. Ştia că de acum nu va mai avea probleme dimineaţa.