Al doilea cascat

Dodo adoarme intotdeauna la al doilea cascat. Pijamale, stins lumina, casca o data, casca a doua oara, si gata, a adormit. Simplu?

Hm, nu prea. Pentru ca Dodo uraste somnul, pijamalele si tot ce tine de somn. Dintotdeauna a urat dormitul, de cand era mic cat un pet de cola la oferta de sarbatori. Pica frant dupa baia de la 20:30, se trezea dupa maxim o ora, si pana la 12-1 noaptea nu reuseai sa-l convingi sa adoarma. Pe vremea respectiva urmam cu sfintenie invataturile doctorilor, nu mi-a trecut prin cap sa-i mut baia la alta ora, poate i-as fi format un program de somn din timp. Si apoi noi nu suntem prea matinali, asa ca programul lui se potrivea cu al nostru, ca doar cine se culca tarziu se trezeste tarziu.

Cand a mai crescut avea deja un program ok: trezit la 9-10, masa de dimineata, plimbare in parc pana la 13-14, masa de pranz, somnul de dupa-masa pana la 17, plimbare in parc pana la 19, masa de seara, baie si culcare. Cand era cald masa se muta in parc sa stam cat mai mult afara, dar, cu mici exceptii asta a fost programul nostru pana la 1 an si 8 luni cand somnul de pranz a devenit un chin. Adormea foarte greu, dormea putin si se trezea in urlete, de parca il pacalise cineva sa adoarma. Apoi somnul de seara se muta incet-incet spre 12-1, ajunsesem sa stingem toate luminile din casa si sa ne prefacem ca dormim doar pentru a-l convinge sa incerce sa adoarma. Uneori reuseam, alteori statea la capul nostru, tragandu-ne de par, de urechi sau incercand sa ne faca sa ne trezim. Si-acum radem cand ne amintim de seara cand noi asteptam cu inima cat un purice sa vedem ce face, iar el si-a scuipat in palma si si-a lipit-o de capul meu.

La sfatul pediatrei am renuntat la somnul de pranz. O perioada a mers bine, adormea la 20-20:30, repede, incepuse sa adoarma singur, era minunat.

Dar... A urmat iar refuzul de a merge la culcare, adormitul foarte tarziu desi dimineata il trezeam devreme, un copil morocanos si o mama obosita. Am incercat diverse, chiar si siropuri de dormit, dar n-am avut succes. Il duceai la culcare si trebuia sa stai cu el, se invartea ca un titirez vreo 2-3 ore (da, se facea 10-11) si gasea intotdeauna cel mai stresant sunet sa te faca sa renunti. In fiecare seara alt sunet. Timp de 2-3 ore. Si tu acolo, numarand cand casca, stiind ca la al 2-lea cascat adoarme. Si incercand sa nu cazi in capcana sunetelor enervante, sperand sa nu explodezi.

Intr-o zi am zis gata, e nevoie de un program. Daca el nu stie ca somnul e important atunci trebuie invatat. Si am pus la cale urmatoarele:

1. La 20:30 toata lumea merge la culcare. Dar toata lumea. Asa ca daca nu reusiti sa convingeti jumatatea masculina sa stea linistit in pat timp de 1-2 ore, dati-i liber o perioada de 2 saptamani. Sala, inot, bere cu baietii, orice pentru liniste si intuneric. Altfel va fi greu sa convingeti un copil care nu vrea sa doarma sa stea in pat cand stie ca prin casa e cineva care nu doarme.

2. Introduceti treptat o rutina. Nu va merge din prima, vreo saptamana va urla intr-un colt ca nu vrea la culcare, dar incet-incet rutina va aparea. Aveti grija sa nu tina prea mult, 15-20 de minute sunt de ajuns pentru imbracatul pijamalelor, spalat pe dinti si o poveste.

3. Tineti cu dintii de program. O exceptie aduce alta, si in curand veti reveni la programul haotic. Oricat de mult va place filmul care abia a inceput la televizor, sau discutia cu prietenii veniti in vizita, somnul copilului e mai important.

Acum aici suntem. De vreo 2 luni. Momentul in care va merge singur la culcare pare inca departe, dar un copil care doarme suficient e un copil intelegator, asa ca suntem pe drumul cel bun.