Când am ajuns prima dată în Călimăneşti-Căciulata am fost puţin dezamăgită. Oraşul Călimăneşti şi staţiunea Căciulata se întindeau de-a lungul drumului naţional, trotuarele erau mici şi uneori doar pe un sens, câini mulţi fără stăpân, părea că odată ce-ai ajuns la destinație acolo rămâi. Şi plimbările?
Aveam o listă lungă. Mănăstiri şi biserici multe şi frumoase, castrul roman Arutela, drumeţii montane, Drumul de Cură Balneară, ba mai citisem şi despre o cascadă frumoasă. Aş fi vrut să le văd pe toate, dar mersul pe jos părea chiar periculos (cel puţin dinspre Casa Românească, unde eram cazaţi), iar scăldatul în apă caldă era plăcut, încât abia la a treia vizită am prins curaj să vizităm şi noi câte ceva.
Am început cu Drumul de Cură Balneară. Traversezi parcarea celor 3 mari hoteluri (Cozia, Olt şi Căciulata), şi undeva în capăt, părând mai degrabă ascuns ochiului, începe drumul de-a lungul apei, cu nelipsitele magazine de suveniruri. Probabil când ai tovăraş de drum Oltul nu mai vezi altceva, că tare frumos mi s-a părut.
Drumul dă în parcul oraşului, verde şi curat, micuţ şi cochet. Chiar la intrare treci pe lângă clădirea cam în paragină de unde poţi lua apă urât mirositoare de izvor (izvoarele I şi II). Am gustat şi noi apa, cea de la izvorul II se poate bea, cea de la izvorul I are un gust de ouă stricate, bine că nu trebuie să o bem.
Am mers apoi spre mănăstirea Cozia, căreia îi mai vizitasem biserica în trecut. De data asta i-am vizitat muzeul (intrarea liberă), cu camera de sus ce-ţi oferă o privelişte frumoasă asupra Oltului.
Am coborât scările spre Olt, la poalele zidului, unde tare frumos e să zăboveşti o clipă, prins între apa rapidă şi zidul bătrân, să asculţi ploaia măruntă cum cade şi să cânţi melcilor un cântec din copilărie.
Am mai zăbovit o clipă în curtea mănăstirii, i-am privit livada înflorită şi chiliile albe şi tăcute, unde nu se zărea mişcare, apoi am revenit la lumea noastră zgomotoasă.
