160

160 de trepte de urcat şi 30 de minute de mers pe jos. Pe orice fel de vreme. De luni până vineri, adunate dus-întors. Şi în aer liber.

Cine are nevoie de sală când scările abia aşteaptă să fie urcare?

Ştii cine se uită la poza copilului tău?

Recunosc, nu demult eram mama care posta zilnic poze cu copiii săi. Erau amintiri frumoase pe care le ţineam la un click distanță, amintiri pe care le puteau vedea prietenii, rudele, cunoscuţii, dar cumva amintirile mele şi doar ale mele.

Până când o mamă îmi explica de ce nu pune poze cu copilul ei pe net. Dacă se uită la el un pedofil? era întrebarea ei la care n-am avut răspuns.

Şi atunci a apărut întrebarea: cine se uită la poza copilului meu?

Credeam că ştiu răspunsul, că numai oameni aprobaţi de mine, rude, prieteni sau colegi pot vedea pozele mele, că numai oameni care mă cunosc s-ar uita la pozele mele. A fost nevoie ca un share să mă trezească la realitate, să văd poza MEA pe peretele altcuiva, amintirea MEA dragă împărtăşită cu sute de necunoscuţi.

Atunci m-am trezit la realitatea pe care o ştiam de atâţia ani de când descoperisem internetul, dar credeam că în cazul meu de persoană oarecare nu se aplică: orice pui pe internet e public.

Atunci am şters sutele de poze postate, de când au apărut, pe rând, în viaţa noastră minunile şi fiecare achiziție în imagini. Sunt amintirile noastre şi ale noastre şi nu vreau să le împart cu alţii. Nu vreau ca un pedofil să zâmbească de plăcere la pozele de la mare. Nu vreau ca o viitoare prietenă să-i ştie tot trecutul de pe contul meu de facebook. Şi nu vreau ca oameni necunoscuţi să-mi cunoască copiii, să-i recunoască în parc şi să ştie că-s ai mei deşi eu nu sunt cu ei.

Recunosc, mai am câteva poze cu copiii rătăcite pe facebook. Uneori mă mai ia valul. Dar pentru asta există întrebarea din titlu şi butonul delete.

31 martie

Eu una îmi plătesc impozitele la zi. Am stat la cozi interminabile, am umblat în căutarea unor cozi acceptabile, am atâtea amintiri neplăcute, dar de când sunt plătitor de impozit pe 31 martie aveam chitanţele în sertar.

Anul acesta m-am trezit fix pe 31 martie să plătesc impozitul. Cumva când aveam bani nu aveam timp, când aveam timp nu aveam bani, vine ultima zi şi eu cu impozitul neplătit. Aşa că iau plicul, iau banii şi mă prezint în pauza de masă la un oficiu poştal de lângă muncă. Verific că se pot plăti impozitele din sectorul meu şi mă aşez la coadă. Coada relativ mică, dar stau ceva până ajung în faţă. Moment în care mă întâmpină o voce arţăgoasă:

- Nu se plătesc impozitele din sectorul dumneavoastră.
Îi arăt contrariată afişul.
- Da, zice ea, dar nu se încarcă datele. Că aşa sunteţi toţi, vă treziţi în ultima zi şi blocaţi sistemul.

Încearcă ea să intre în aplicaţie, îmi selectează numele şi aplicaţia se blochează. Apasă F5, apoi cheamă altă colegă în ajutor:
- De ce încerci? Tu nu ştiu că nu merge?
- Poate e ca la Enel şi nu acceptă plăţi în ultima zi a lunii - sare alta.

Mi se dau hârtiile înapoi. Îmi pierd răbdarea, dar întreb cu calm:
- Cum plătesc dacă nu vă merge aplicaţia? Nu puteţi suna...
- Aplicaţia merge - mă corectează ele. Doar se blochează la impozite.

Părăsesc oficiul poştal că pauza de masă e scurtă şi mai trebuia să mănânc. Aveam de gând să mă opresc în drum spre casă la un alt oficiu, dar din cauza unor probleme n-am reuşit pleca în timp util.

Aşa că mă prezint pe 1 aprilie la ghişeu de unde aflu că în ziua anterioară aplicaţia a mers fără probleme şi s-au plătit impozite pe bandă rulantă până seara târziu.
- Dacă veneaţi ieri primeaţi şi bonificaţie. Aşa trebuie să plătiți penalităţi.

O aplicaţie care merge, dar se blochează în combinaţie cu amabilitatea angajaților, stat la cozi de mai multe ori, pentru toate astea există plătitorul român.