5 reguli pentru o bună socializare cu alţi părinţi

Din momentul în care dai naştere eşti automat inclus în Clubul Internaţional al Părinţilor. Vrei, nu vrei de acum înainte te vei înconjura doar de părinţi şi viitori părinţi. Pentru că doar un părinte poate înţelege schimbările prin care treci, sentimentele pe care le încerci, lucrurile extraordinare pe care le face minunea ta şi vârstele critice care te înnebunesc. Şi doar un părinte te poate asculta cu răbdare vorbind la nesfârşit despre micuţul tău.

În Clubul acesta nu există cotizaţii sau reguli. Şi cât de timid ai fi vei vedea că în mai puţin de 3 luni vei avea grupul mămicilor din parc, grupul mămicilor de la bloc, grupul mămicilor din liceu, grupul mămicilor din facultate. Vei redescoperi prieteni uitaţi pe care acum simţi nevoia să-i vezi zilnic, doar că au un copil de vârste apropiate şi treceţi prin aceleaşi stări, şi uneori te va mâhni când o prietenie se răceşte brusc sau încetează fără de ce-uri.

Sunt câteva reguli pe care ar trebui să le urmezi. Asta dacă vrei să dezvolţi prietenii durabile cu unii de prin clubul acesta.

1. Nu vorbi doar tu. Ştiu, ai putea să vorbeşti despre copilul tău non-stop, câte ştie, câte face, ce nemaipomenit, ce frumos, ce inteligent e! Evident că nu mai există alt copil la fel. Dar ghici ce? Orice altă mamă crede exact acelaşi lucru despre copilul ei. Ţi-ar plăcea să o auzi numai pe ea vorbind fără să-ţi lase timp de povestit?  Vorbiţi pe rând, ea ceva, tu ceva şi vei vedea ce frumos trece timpul.

2. Nu critica tot timpul, de parcă doar tu ai avea răspunsuri la orice. Dacă tu îi dai copilului Iaurt bio cu  multe tipuri de omega şi altă mămică îi dă un iaurt obişnuit cu multe E-uri, nu te băga. E copilul ei, şi-l creşte cum vrea. Poţi doar să strecori întâmplător în conversaţie cât de mulţumită eşti de iaurtul bio, că ai auzit că omega x e importantă în dezvoltarea materiei cenuşii şi că nu are e-uri. E un sfat simplu, fără critici.

3. Nu da sfaturi celor cu copii mai mari. Ştiu, uneori vezi câte unul cum se trânteşte pe jos şi urlă că-ţi vine să te duci să-i dai 2 palme. Sau câte un preşcolar în braţe la o bunică slăbuţă. Mogâldeaţa ta ar merge numai pe jos, iar crize, nici pomeneală. Te simţi mândră de tine, că ţi-ai educat bine copilul. Dar şi celălalt copil a fost bine educat. Sunt comportamente care vin cu vârsta, aşa că nu critica. Peste ceva vreme s-ar putea să fii tu de partea cealaltă a crizei.

4. Doctorul tău e cel mai bun, magazinul unde-ţi faci cumpărăturile e cel mai tare, hainele copilului tău sunt cele mai de firmă, tot ce faci tu e nemaipomenit, copilul tău e precoce şi extraordinar... Puţină modestie n-a omorât pe nimeni.

5. Încearcă să nu generalizezi. Fiecare copil se dezvoltă în ritmul său. Nici 2 gemeni nu sunt identici, darămite 2 copii de vârste diferite şi din părinţi diferiţi. Dacă bebeluşul tău are 2 dinţi de la 4 luni sunt alţii care poate la un an să n-aibă niciun dinte. Când o mămică îţi spune că puiul ei plânge că-i ies dinţii nu-i trânti un "La vârsta asta?" dispreţuitor.

21 * 3

În decembrie 2010 rezultatul unui test avea să ne dea peste cap viaţa: risc crescut de sindromul Down, 1:50. Au urmat 3 săptămâni grele în care mi-au ieşit multe fire albe, dar la finalul lor am avut o certitudine: 46xy. Acesta a fost rezultatul amniocentezei, 4 simboluri care spuneau că voi avea un copil obişnuit.

(Ca o paranteză, dublul test şi triplul test sunt doar rezultate statistice. Sunt multe mame care au avut ca rezultat un risc crescut de copil cu sindrom Down şi care au născut copii normali. Şi există mame care au născut copii cu sindromul Down deşi au avut un risc scăzut. Singura care-ţi poate da un rezultat sigur este amniocenteza.)

Nu ştiu ce-aş fi făcut dacă rezultatul ar fi fost altul. Îmi place să cred că rezultatul amniocentezei n-ar fi contat, că am vrut doar să ştim din timp, şi dacă e nevoie să fim pregătiţi. Pentru că sunt şanse foarte mari ca un copil cu sindromul Down să aibă probleme cu inima sau cu tiroida.

În cele 3 săptămâni de dacă m-am documentat cât de bine am putut. Informaţiile de la noi sunt generale, majoritatea descriu trăsăturile comune celor cu acest sindrom şi menţionează despre întârzieri psihice şi motorii. Se subînţelege doar o dependenţă de-a lungul vieţii. Parcă ar vrea să te convingă să nu.

Dar în ziua de azi, când medicina a evoluat foarte mult speranţa de viaţă a ajuns spre 60-70 de ani. Majoritatea pot ajunge să trăiască independent (nu vreau să scriu semi, în cultura noastră mulţi suntem semi-independenţi), să aibă un loc de muncă şi o familie. Sunt oameni normali, fiecare unic în felul lui. Şi ca orice om, dacă îl creşti într-un mediu armonios, iubitor, dacă îi oferi grijă şi atenţie vei fi uimit de unde poate ajunge.

Pe 21 martie se celebrează sindromul Down. 21 * 3, cei 3 cromozomi 21. Din păcate n-am apucat să scriu postul acesta la timp, să îndemn lumea să poarte cât mai multe şosete colorate, ca un semn că celebrăm această zi. Dar măcar la anul să fim pregătiţi. 21 martie este ziua zâmbetului, ziua în care trebuie să aplaudăm nişte luptători.

Un copil zâmbeşte în somn

Ora 7:30: uşa camerei se deschide cu un scârţ uşor. O umbră uşoară se apleacă peste genele adormite. Genele tremură uşor, dar ochii rămân închişi.

- Mai lasă-l să doarmă puţin. Îl duc eu.

Şoaptele vin din uşă; umbra uşoară dispare şi uşa camerei se-nchide uşor.

Ora 8:20: yala-uşă-lift. Mami a plecat la serviciu. Undeva, sub pătură un copil zâmbeşte: azi a câştigat o oră de somn.